Femeia de nisip

Daca visul din poemele lui Carmen Firan este integrator, apropiind-o de mecanismele ce produc suprarealitatea, somnul devine un factor de conciliere, un pact cu lumea dezlantuita, un teritoriu al tandretei sfasietoare… Aceasta traire codificata devine deopotriva semn al autenticitatii, dar si marca stilistica a unei poete de forta, pentru care motivatia umana a gestului de a scrie este resortul unei remarcabile vocatii artistice.
– Traian T. Cosovei Intalnirea amoroasa – subiect frecvent al poemelor, ca si despartirea, de altfel – are loc in conditii stranii, intr-un cadru real care a virat spre fantastic.
Exista chiar o cochetarie cu moartea, un joc ingenuu. PoemeIe semnate de Carmen Firan constituie o discreta euforie realizata prin asonante si rime aparand ici-acolo, prin imagini surprinzatoare, dar si cu ajutorul unui ritm cu totul firesc, colocvial, de confesiune melancolica.
E vorba de o neliniste a vietii in iubire, careia ii naluceste – ca prezenta a mortii – o continua dedublare, ca si cand persoana s-ar afla permanent in fata unei oglinzi. Jocul in doi trece de cele mai multe ori de la harjoneala iubitei cu iubitul la drama narcisiaca a lui ego si alter ego .
– Stefan Augustln Doinas