Fericiti cei morti

Exista, intr-adevar, un filon al prozei ruse, Dostoievski in primul rand, si al realismului magic sud-american in proza lui Dan Stanca, insa prozatorul cu care are cele mai multe elemente in comun ramane, fara doar si poate, Mircea Eliade. Stilul gafait, alert si pasionant, eseismul, caracterul „ideologic”, fantasticul cu substrat simbolic si metafizic, dialectica sacru-profan grefata pe mari scenarii mitice si esoterice sunt, schimband ce e de schimbat, elemente comune.
Dan Stanca este unul dintre putinii „creatori de lumi” ai prozei romanesti postdecembriste, un prozator de cursa lunga, capabil sa isi consolideze proiectul narativ de la un volum la altul. – Paul Cernat Dan Stanca este unul dintre cei mai puternici romancieri de dupa 1990, iar reticenta clasamentelor care nu-l includ decat rareori nu are decat explicatii conjuncturale.
El isi asuma fara frustrari conditia si frecventeaza inadins „marginile” vietii literare, cu precizarea ca e vorba de margini suspendate la mare inaltime, cornise impracticabile pentru cei mai multi. Ele procura simultan betia inaltimii si vertijul caderii, dar mai ales sporesc enorm anvergura viziunilor si trimit materia derizorie a prezentului la dimensiunea cuvenita de reperele – ei, da – cosmice.
– Tania Radu