Doctorul launtric

Doctorul launtric. In zarea nemuririi Puterea lui sihastrica, sincera, s-a transformat pentru el intr-un buzdugan magic, ce duce catre izvorul viu al vietii interne.
El pleaca in pelerinaj in propriul sau ,”EU”, descopera si cucereste lumi noi. Fiecare fibra a sa devine o fiinta constienta, in fiecare nod al sistemului sau nervos se ivesc centre constiente si fiecare din aceste noduri devine indrumator fosforescent in calea ce duce catre bucuria de viata!
Ametit de acest farmec, el ii cheama pe toti pe aceasta cale. Noi trebuie sa construim neintrerupt idealul propriului nostru „Eu”, atragand prin aceasta elementele care favorizeaza mereu condensarea reprezentarii ideale in planul realitatii.
Cei dornici de a se gandi la ceva maret, grandios, la muntii, raurile si arborii din jurul lor, atrag catre sine elementele acestei forte. Omul – fie isi construieste in sine puterea si frumusetea, fie se indoieste si cade din nou in vechile conceptii ale multimii.
El nu distruge insa ceea ce a zidit in plan mental. Lucrul s-a oprit doar si asteapta insufletirea urmatoare.
O gandire persistenta asupra frumosului, a fortei tineretii, pune piatra de temelie a realizarii acestora. Dupa felul gandului pe care-l vom avea mai des – astfel vom fi.
Voi spuneti „nu”! Dar pacientul vostru nu gandeste: „Eu sunt tare”, ci, dimpotriva, va spune: „Cat imi este de rau.” Pacientii vostri suferinzi de dispepsie nu zic: „Vreau sa am un stomac sanatos!”, ci: „Eu nu mai diger nimic!” Si din aceasta cauza asa si este in realitate!…
Noi vindecam bolile si nu pe noi insine. Vrem sa ne dezmierdam suferintele noastre; daca racim tare, tusea ne provoaca in mod inconstient si imediat mila de noi insine; in timpul unui tratament corect, atat bolnavul, cat si cei care-l inconjoara, ar trebui sa se inarmeze impotriva bolii, imaginandu-si tabloul sanatatii.
Vindecarile sunt tot atat de molipsitoare ca si imbolnavirile! Sanatatea este tot atat de contagioasa ca pojarul.
Oare ce n-ar da cei maturi sa aiba membre tot atat de tinere si de elastice ca ale unui baiat de 12 ani! Picioare cu care sa se catare in pomi, sa umble si sa alerge pe balustrade – sa alerge pentru ca le place sa alerge si nu pot altfel!
Daca s-ar gasi asemenea membre de vanzare! Cat de mare ar fi cererea din partea obezilor si obezelor, asemeni unor saci cu faina, carora si in faetoane le e greu si se vaicaresc.
De ce oare omenirea, inca din cea mai frageda perioada a vietii, aproape fara nici o impotrivire, cu supusenie chiar, se lasa sa se ingrase peste masura, molesindu-se, ingreunandu-se? Mi se pare ca facem un compromis cu asemenea injosiri, denumindu-le destoinicii!
Se intelege de la sine ca un barbat care e si tata, si cetatean, si alegator, unul dintre stalpii statului, nu poate sa zburde, sa sara ca un june, intrucat pur si simplu nu poate face acest lucru! Purtam cu noi toate neajunsurile ca pe niste odajdii sfinte si, schiopatand, zicem: „asa trebuie sa fie, caci nu poate fi altfel!” In natura, in Univers, in oameni si in jurul lor se ingramadesc din ce in ce mai multe posibilitati.
Rapiditatea aparitiei depinde direct de felul cum cunoastem toate aceste forte noi, cum ne exersam in vederea receptarii lor si cum invatam a le stapani. Dar ce lene!!!
Soarta ne transpune in acea situatie in care noi ne imaginam in mod perseverent si durabil. Fiecare gand reprezinta piatra de temelie pentru crearea destinului, fie in bine, fie in rau.