Familia

D’ale copilariei; d’ale firii omenesti. Dupa un spectaculos periplu odiseic facut prin meleaguri straine, pe continente, areale, taramuri, habitate, prin toate cele cincizone ale mapamondului, Gheorghe Virtosu se intoarce, asemenea mitologicului Ulysse, la Ithaca sa, la Malaiestii natali.
Dacain vasta constructie epica din alte scrieri ale autorului, copiii erauadesea fapturi fragile aruncate in voia sortii, in mrejele ignorantei(omenirii, adauga cu tinta precisa prozatorul), ale indeterminatului identitar, in volumul de amintiri Familia, leagan intre armoniesi agonie , ei sunt acasa, la vatra lor, jucandu-si in libertate jocurilecopilariei. Ecuatia valorica superlativa joc – frumusete – sfintenie e chiarobiectivul estetic programatic al malaiesteanului care a inconjuratlumea, convins ca in sufletul copilului si in insasi ratiunea de a fia copilariei e ascuns un „Ceva” ce tine de mister, de Divinitate,greu de sesizat si de exprimat prin cuvinte.Intoarcerea la momentele si locurile copilariei e o atractie genetica, e un dat genetic (cuvantul genetic e, de altfel, repetat obsesiv); ele modeleaza din interior fiinta umana, exercitandu-se inmod suveran, demonic, magnetic: nu degeaba ne aminteste personajul-narator ca momentele si locurile incarcate cu amintiri ce auadus fericirea candva, ne readuc mereu la ele, oriunde am fi; chiarde nu mai exista aceste locuri, amintirea legata de ele ne urmareste.
Secretul scrierilor lui Gheorghe Virtosu, autor transformat inpersonajul-narator care tine autoritar in mana fraiele povestirii,lasandu-le doar in tandem celorlalte personaje sa povesteasca, estede a desfasura doua planuri paralele, dialectic intersectate: cel alcopilariei propriu-zise, de un autobiografic accentuat, si cel alunei proiectii in tabloul fenomenal al existentei umane.Faptele si intamplarile reale ale unui copil sau ale unor copiicare sunt tovarasii sai de joaca (frati, verisori, rude, vecini, consateni), capata semnificatia unor fapte si intamplari ale firii omenesti in general. Copilul e copilul universal, ca la Creanga (dupa cum observa Calinescu ), dar e si copilul care face parte din categoria fiintelorumane, care e un specimen din marea unitate a Universului, aNaturii.De la un capat la altul al scrierilor sale, prozatorul nostru intoneaza, in fond, o cantare imnica adresata Firii, care inlimba romana inseamna unitatea Omului si a Naturii, comunitatii satenilor si comunitatii care se cheama Omenirea si in carevede expresia unei legaturi familiale, a leaganului intre armonie,bucurie si agonie .
Gheorghe Virtosu pune totul pe cantarul kantian al imperativului categoric, figurand un adevarat catehism, un indrumar etic,transfigurat si intr-o alegorie animaliera. Personajele, fie oameni,fie ascunse sub masca alegorica a animalelor, plantelor, insectelor, copacilor sau viermilor reprezinta transant binele sau raul,frumosul sau uratul, sinceritatea sau lasitatea, firescul, naturalulsau artificialul.
Legenda alunitei, de sorginte populara, are si eaun substrat etic, subliniind tocmai faptul ca omul poarta marcaunicitatii. In numeroase pagini se discuta despre dragoste si dor,despre curatia sufleteasca si smerenie, despre egoism, despre tristete si singuratate, despre comunicarea dintre elementele naturiisi propriile reguli pe care le are fiecare specie, despre perfectiunea si gingasia intruchipata de randunele, despre ceea ce autorul denumeste infierea de marea existenta .In majoritatea dialogurilor pe care le sustin personajele alegorice se ascunde cate o sugestie privind fenomenul acestei infieri .
Iata o discutie dintre Rica si Cuc, caruia ii da o informatie legatade momentul in care puiul sau va afla ca nu este o pasare oarecare, ci singura care a fost botezata cu numele cantat de ea si ca nueste copilul pasarii care l-a crescut: Ii voi spune: tu esti un cuc, lafel ca mine! Priveste-te in oglinda realitatii!
Iata, eu sunt adevaratata familie! O familie ce provine din imparatia singuratatii!
Prinasta, Cucul devine un simbol al existentei, chiar daca e singuratic. Trebuie sa-i daruiesc steluta mult dorita, transmisa din generatiein generatie, rosti Cucul cu patos.
Ca de nu, sarmanul nu va aveaparte de ceea ce i s-a oferit genetic. Printr-o asemenea prezentare antropologica, organicista, similara celei pe care o cunoastem din poezia marilor romantici, Gheorghe Virtosu ne vorbeste in cheie mitopo(i)etica despre veseliasi buna dispozitie ce domina in univers si atrag fiintele cu sufletfrumos, intruchipate de tot felul de vietati: Unele faceau baita inpicaturile de roua, altele culegeau nectar si-l puneau in cosuletulalbinutelor, altele pur si simplu cascau gura, impartasindu-se dinclipele incarcate de voiosie pe care le ofera Universul.
Bucurandu-se indelung de frumusetea lor, clipele deveneau gemene, fenomen considerat o mare raritate in Univers! Se mai spune ca ceicare traiesc clipe gemene de bucurie sunt alesi de divinitate, iarele, aceste clipe binecuvantate, sunt calauza in destin.
Dialogul lui Rica cu vietuitoarele este axat pe numeroase definitii aforistice. Una din ele priveste magia darului oferit, careconsta in a prinde viata, in a-si concentra atentia asupra celor carevor deveni familia ta, urmand sa-i duca dorul, in a-ti alege prietenii, a-i modela si a te modela ( Dragostea inseamna sa oferi.
Iardaca-ti este impartasita, neaparat vei si primi inapoi. Asta e misiunea dragostei in existenta universului; este nevoie ca mugureleei sa aiba parte de vesnica inflorire ).
O alta se refera bunaoarala moarte si la reincarnare, la existenta sufletului care este nemuritor: Se poate spune despre fluturi ca infatiseaza o forma primara a ingerilor, o forma vizibila pentru pamanteni. Creioneazape intelesul tuturor divinitatea, nasterea, moartea si renasterea.
Din acest motiv, personajele negative nici nu pot sa stea in prezenta fluturilor . Doua lucruri esentiale trebuie spuse despre Gheorghe Virtosu,care se impune si in acest volum prin forta epica cu care esteinzestrat.
Gasim la el o rara disponibilitate de a se transfera dinplanul realului in cel fantastic (parabolic, alegoric), folosind simijloacele publicistice sau luate din limbajul uzual.Mutatis mutandis, putem afirma ca e in cautarea unei cai princare ar putea comunica impresii existentei Timpului , pe care Marcel Proust o semnala la Flaubert . Gheorghe Virtosu ne demonstreaza ca amintirea este existenta ce face parte din viata si firea noastra.
-Acad. Mihai Cimpoi