Catre sine insusi

Conceptia noastra despre viata e, fireste, fundamental deosebita de cea a lui Marc-Aureliu. Pentru vremea noastra „evolutionista” si „progresista”, activa si violent-„optimista”, filosofia resignarii e neavenita.
Dar, noi traim doua vieti: cea externa (sociala, cuceritoare, de fapte) si cea interna (reflexiva, intima, metafizico-morala, a gandurilor). Actiunile noastre pozitive sunt mai intotdeauna rezultatul unor grele lupte cu indoiala si descurajarea.
Tocmai noi, „oamenii faptei”, suntem mai des cercetati, in orele singuratice, de fantoma nimicniciei omenesti. La ce buna toata osteneala, toate dureroasele straduinte, toate jertfele pentru idealuri pozitive?
Si in aceste ceasuri grele, cand gloria, bogatia si celelalte straluciri si mariri omenesti ne apar zadarnice, cand lumina vietii noastre active pare a se stinge, rasare in mintea noastra maret, tragic de impunator, principiul universal valabil al datonel, – mai inainte retras in umbra flintei noastre subconstiente. Scopul vietii omenesti e desfasurarea, in toata puterea si frumusetea lor, a facultatilor ce ne-au fost daruite de ratiunea suprema.
Si aceasta datorie nu se poate implini decat prin activitatea continua in directia insusirilor rationale, ce ne impodobesc. Cand gandim, insa, astfel, noi gandim ca imparatul Marc-Aureliu.
– V. Parvan