Val si Cetatea Sufletelor

Ce talent grozav are Ana Alfianu! Pe de o parte, spune o poveste initiatica, in genul celor ale lui Michael Ende sau Peter Beagle, cu baietei si testoase vorbitoare, cu pesti care se hranesc cu lacrimi, cu prelegeri policolore despre puterea cuvintelor, cum foarte rar s-au scris in literatura noastra.
Pe de alta parte, isi ilustreaza singura povestea cu imagini de o frumusete care iti taie respiratia, exact acele imagini ideale cu care ne visam in copilarie povestile. Prin urmare, dragi cititoare si cititori, cartea pe care o aveti in mana nu e doar o carte – e chiar copilaria voastra ilustrata.
Deschideti-o: o veti iubi de indata. Eu, cel putin, asa am patit.
– Radu Vancu Val are 10 ani si face parte din specia visatorilor. Ii place sa se joace, sa exploreze prin padurea din apropierea casei si sa citeasca povesti.
Cu siguranta, nici nu i-a trecut prin cap s-ajunga el insusi personaj intr-o poveste. Insa, intr-o buna zi, cuprins de dorul bunicului sau, plecat fara putinta de intoarcere in Cetatea Sufletelor, Val se hotaraste sa caute acest loc straniu, netrecut pe nici o harta din lume.
Impreuna cu Malila, o broasca-testoasa zburatoare, baiatul porneste intr-o calatorie fantastica, presarata cu primejdii, probe de curaj, nenumarate intrebari si cu descoperiri pe care le faci doar atunci cand te apropii de sfarsitul copilariei. Drumul ii poarta pe cei doi din regatul marii, unde domneste caracatita Elacaravolturna, care stie sa vindece suferintele cu povesti, intr-un oras ciudat, care-si schimba forma cu fiecare cuvant rostit de locuitorii sai, in tinutul balaurului poet O si, in cele din urma, in Palatul Lunii, unde stapanesc visele, pastratoarele tuturor tainelor omenesti.
Ajuns aici, Val e uimit sa descopere ca sfarsitul drumului nu-i capatul calatoriei si ca pentru el adevarata aventura de-abia incepe.