Imi pare caMarius Boldea n-are de gand sa se inscrie – cel putin nu cu debutul din Cind noaptea nu tace – in nici unul dintre sindicatele tinere ale poeziei. Pe de o parte, el mestereste margele imagistice intr-un atelier de fulgurante (fie expunandu-le ca unicate, fie montindu-le intr-un scenariu) , iar pe de alta parte consemneaza peripetiile cotidianului cu o detasare melancolica, inaintind, cind prin notatii brute, cind prin elanuri imaginative, printr-un univers iradiat erotic, dar numai de tandrete si nostalgie.
Brutalitatile concrete sint domesticite de o poetica slefuitoare, iar peisajele de stari sint trase de suflul meditativ, spre o textura parabolica. E un fir reflexiv pe care se desfasoara spectacolele realului, angajand notatiile intr-o transparenta simbolica si facindu-le sa trimita mai departe, inspre o problematica de nelinisti care adie.
Dar totul e, deocamdata, sub control, cu stridente cenzurate. – Al.
Cristelecan