Moara cu noroc

Moara cu noroc a aparut in 1881, intr-un volum, Nuvele din popor , care reunea mai multe scrieri idilice ale lui Slavici. Prin realismul analizei psihologice, era insa in raspar cu idilismul moralizator al scriitorului ardelean, iar prin subiect zdruncina credinta in ingenuitatea taranului.
Un cizmar, Ghita, pornit de jos, din patura taraneasca, devine carciumar la rascrucea unor drumuri pe care trec tot felul de nelegiuiti. Ghita se inhaiteaza cu demonicul Lica Samadaul, da de bani, bani furati, la care nu poate renunta.
Ghita stie ca greseste punand banul mai presus de om, mai presus de sotie, Ana, de copii si de morala populara, dar nu se mai poate opri. Deznodamantul e pe masura presimtirilor negre, de cor antic, ale batranei care isi insoteste fiica si ginerele la carciuma deschisa intr-o veche moara, care, in pofida numelui, se dovedeste fara noroc.
O nuvela atat de puternica, incat ecranizarea sa, in 1957, a fost inevitabila. Intr-una din nuvelele lui, Slavici a izbutit sa creeze o atmosfera.
Aceasta nuvela e Moara cu noroc . Sunt aici tipuri expresive si tari, caractere bine inchegate si o zugravire atenta si evocatoare a dorintei de castig din sufletul taranesc, care anunta si egaleaza in multe locuri pasagiile cele mai caracteristice din Ion.
Hangiul Ghita din Moara cu noroc, framantat intre dragostea de sotie si pasiunea banului, dominat de puterea diabolica a talharului Lica Samadaul, e pe aceeasi linie cu celalalt hangiu al literaturii romane, cu Leiba Zibal de la Podeni. – Alexandru A.
Philippide , scriitor si traducator