Maurice si Maralyn. O balena, un naufragiu si o poveste de dragoste

Maurice si Maralyn: O balena, un naufragiu si o poveste de dragoste / Maurice and Maralyn: A Whale, A Shipwreck, A Love Story de Sophie Elmhirst este una dintre acele putine carti care te captiveaza inca de la inceput, te subjuga, te face sa suferi, pentru ca la final sa te rasplateasca cu o splendida senzatie de catharsis, de fericire, de… „da domnule, viata asta e minunata si trebuie traita pana la capat in ciuda tuturor oprelistilor.” Lucrarea a fost ovationata de presa, fiind numita printre cele mai bune carti ale anului 2024 de publicatii precum The Guardian, The Observer, The Economist si The Financial Times, dar si de renumitul lant de librarii britanic Waterstones si a fost rasplatita cu mai multe premii, printre care si Nero Book Awards pentru non-fictiune, in 2024.
Scriitoarea de origine britanica Rachel Joyce, spunea despre cartea de fata ca este „una dintre acele carti speciale care te fac sa lasi totul deoparte doar ca sa te intorci la ea”. Iar meritul pentru aceste pagini minunat scrise ii revine lui Sophie Elmhirst, o scriitoare premiata, care a avut numeroase colaborari cu publicatii prestigioase precum: The Guardian Long Read, revista online 1843 a publicatiei The Economist, The Gentlewoman si Harper’s Bazaar.
Talentul i-a fost recompensat cu premii precum: British Press Award (2020), la categoria Feature Writer of the Year; Foreign Press Award si o nominalizare pe lista lunga a Premiului Orwell. Sophie Elmhirst a descoperit subiectul cartii de fata in timp ce se documenta pentru un articol pe tema dorintei oamenilor de evadare.
Maurice si Maralyn este prima ei carte, si dat fiind enormul succes pe care l-a avut, pare sa prevesteasca si alte scrieri de succes ale autoarei. Romanul incepe ca o frumoasa poveste de dragoste si se transforma treptat intr-una dintre cele mai dramatice aventuri inregistrate vreodata, care te duc cu gandul la una dintre afirmatiile memorabile ale lui Walt Disney: „Este distractiv sa faci imposibilul.” Ei bine, da, Maurice si Maralyn Bailey au reusit imposibilul, supravietuind 118 zile pe o pluta in largul Pacificului, fara prea multe resurse fizice, dar cu o dragoste mare compensatorie, dupa ce ambarcatiunea care trebuia sa-i poarte spre Noua Zeelanda s-a scufundat.
Cazul lor nu e singular. Sunt numeroase povestile adevarate despre indivizi sau chiar familii intregi care au supravietuit pe mare in conditii dintre cele mai vitrege, dupa ce navele pe care se aflau s-au scufundat.
Una dintre ele este cea referitoare la familia Robertson, care si-a propus, in 1971, sa faca o calatorie in jurul lumii la bordul goeletei Lucette. Dupa ce aceasta a fost lovita de o balena si s-a scufundat, cei cinci membri ai familiei Robertson au supravietuit timp de 38 de zile plutind in deriva pe mare pe o barca de salvare si o pluta gonflabila.
Atletul american de origine italiana, Louis Zamperini, a supravietuit pe o pluta de salvare in Oceanul Pacific timp de 47 de zile, alaturi de alti doi membri ai echipajului, dupa ce bombardierul lor, B-24, s-a prabusit in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pe 27 mai 1943. Povestea lui extraordinara de viata face subiectul unei carti aparute la Editura ap!
despre care puteti afla mai multe detalii aici. O alta poveste care frizeaza irealul despre naufragii si supravietuitori este cea a fochistului de pe Titanic, Arthur John Priest, care a supravietuit nu numai scufundarii Titanicului, ci unei intregi liste de incidente si naufragii, fiind astfel numit unul dintre cei mai ghinionisti, dar si mai norocosi, marinari din istorie.
In 1907 a scapat cu bine de pe RMS Asturias care s-a ciocnit cu o alta nava in timpul calatoriei inaugurale, dar a ramas pe linia de plutire. In 1911, vasul pe care se afla, RMS Olympic, s-a ciocnit cu nava de razboi HMS Hawke, si aceasta ramanand pe linia de plutire.
In 1912 a supravietuit scufundarii Titanicului; in 1916 a supravietuit scufundarii HMHS Britannic – nava sora a Titanicului; in 1917 scufundarii navei SS Donegal (1917) – incident dupa care Arthur Priest ar fi afirmat ca: „M-am saturat de mare, ma voi retrage.” Astfel, putem intelege mai usor cum de aceasta experienta la limita supravietuirii nu i-a facut pe cei doi protagonisti ai cartii sa se dezica total de ideea calatoriilor pe mare, ci dimpotriva, le-a dat elan sa se avante intr-o noua aventura maritima la doar un an de la ceea ce Maurice a descris ca fiind „o experienta extraordinara”. Cartea este structurata in cinci parti dupa cum urmeaza: Partea I Povestea incepe in anul 1962 cand, il cunoastem pe Maurice Bailey – un burlac convins din Derby (Anglia), care isi castiga existenta ca zetar si este pasionat de alpinism si pilotaj.
Cu singuratatea se „imprietenise” inca din copilarie, cand, imbolnavindu-se de tuberculoza, fusese nevoit sa stea la pat luni intregi, singur, in camera lui. Cum familia lui fusese mult prea rece pentru nevoile lui afective, a parasit-o cu prima ocazie si nu si-a facut un obicei din a o vizita ulterior.
Cea care l-a scos din starea lui de autosuficienta a fost Maralyn, pe care a cunoscut-o la un raliu. Pentru ea si-a dorit sa fie mai mult decat se complacuse sa fie pana in acel moment.
In plus, ea ii compensa in mod ideal lipsa de incredere pe care o avusese dintotdeauna. Maralyn fusese si ea un copil fara noroc.
Dupa ce parintii ei au divortat, fusese adoptata de matusa si unchiul ei. Acum prefera sa-si petreaca timpul liber in mijlocul naturii decat sa mearga la petrecerile pentru tineri care se organizau in oras.
Era increzatoare, si se simtea foarte bine in pielea ei, iar asta l-a atras in mod iremediabil pe Maurice. In plus, Maralyn era o nonconformista, iubind raliurile si visand la ceva mai mult decat fetele de varsta ei pentru care sa se marite si sa faca copii reprezenta idealul unei vieti implinite.
Mai mult decat atat, adora sa imbratiseze pasiunile lui Maurice pentru pilotaj, catarat si navigatie. Nu e de mirare astfel ca nesiguranta lui Maurice si increderea in sine a lui Maralyn au hotarat sa isi uneasca destinele pentru totdeauna.
Rutina mariajului nu a fost o problema pentru ei intrucat, la scurt timp dupa ce s-au aranjat la casa lor, Maralyn a venit cu ideea de a o vinde, a cumpara o barca si a porni intr-o calatorie in jurul lumii la sfarsitul careia sa se stabileasca in Noua Zeelanda. Pe Maurice l-a incantat ideea de a incepe o noua viata in alta tara, prin urmare, dupa cativa ani in care s-au pregatit asiduu pentru marea aventura, si-au botezat barca Auralyn, si pe 28 iunie 1972 au pornit la drum.
Isi abandonau toti cunoscutii pentru a trai pe mare, singuri, eliberati de obligatii si de comunitate, de toate lucrurile care leaga o persoana de un loc sau de oamenii dintr-un anumit loc, de nedreptatile de zi cu zi ale vietii cotidiene si de regulile nevazute a caror greutate o simti poate doar in locul in care ai crescut . Astfel, lumea, care fusese pana atunci o notiune abstracta atat pentru Maralyn, cat si pentru Maurice, a inceput sa se concretizeze.
Dupa o oprire la Falmouth, au asteptat vanturile prielnice care sa ii poarte pana in Spania unde au navigat de-a lungul coastei Galiciei vazand pe rand: Ceideira, Ferrol, La Coruna, Camarinas, Capul Finisterre, Corcubion, Muros, Arousa, Pontevedra, Islas de Cies, si ajungand in cele din urma la Baiona. Au urmat Cascais si neprietenoasa Madeira (Portugalia), Tenerife, La Palma (Insulele Canare), Barbados (Caraibe), St.
Vincent, Santa Lucia si Martinica, Dominica si Guadelupa, English Harbour (Antigua), Canalul Panama, Balboa si… ar mai fi fost nevoie de doar trei zile ca sa ajunga in Galapagos (Oceanul Pacific).
Partea a II-a Pe 4 martie 1973, barca lui Maurice si a lui Maralyn s-a scufundat in Oceanul Pacific in urma impactului cu o balena de 12 metri lungime. Auralyn s-a cufundat atunci intr-un adanc necunoscut, la fel ca si soarta lui Maurice si a lui Maralyn.
Astfel, calatoria lor spre ceea ce ar fi trebuit sa fie un minunat nou inceput, parea acum doar un sfarsit teribil, iar Maurice si Maralyn , care pluteau in deriva pe o pluta si o barca gonflabile pe un ocean infinit, pareau doi copii inocenti jucand un joc periculos de-a viata si de-a moartea. Insa, ca in toate situatiile disperate, exista o speranta.
Aceea de a ajunge pe una din rutele navigabile din Galapagos si de a fi zariti de o nava. Prin urmare, cu putinele resurse pe care le au la dispozitie, cei doi pun la punct un plan de a se indrepta in acea directie.Pe 12 martie o nava trece foarte aproape de ei, dar au ghinion.
Rachetele de semnalizare nu functioneaza, iar semnele lor disperate cu mana nu sunt observate. Cei doi realizeaza ca ghinionul era tot ce mai lipsea din acest tablou dezolant, insa nu se dau batuti si continua sa spere ca pana la urma vor fi zariti si salvati.
Zilele, din ce in ce mai lungi, se scurg greu pe oceanul indiferent. Proviziile se sfarsesc, iar cei doi incep sa omoare pesti si broaste testoase pentru a se hrani si a se hidrata.
La un moment dat le trece prin minte ideea de a inhama o broasca testoasa la pluta, astfel incat sa calatoreasca mai rapid spre Galapagos. Ideea functioneaza, insa doar pentru scurt timp.
Mai tarziu, cei doi vor avea parte de un strop de bucurie adoptand o micuta broasca testoasa pe care decid sa o transforme in animalul lor de companie. Cand nu ai instrumentele necesare, orice devine o munca.
Astfel, Maralyn improvizeaza un calendar pe acoperisul plutei pe care marcheaza datele importante. Ceasul pe care il au nu functioneaza mereu si este fixat dupa soare ajutandu-i sa se orienteze cu aproximatie in timp.
Alimentatia formata din peste crud si apa de ploaie nu ii satura. Corpurile lor sunt atat de slabe, incat oasele par sa le strapunga pielea.
Supravietuirea devine pe zi ce trece tot mai grea. In plus, navele trec pe langa ei fara sa ii observe, ca si cum nu ar exista, jucandu-se astfel cu moralul lor din ce in ce mai fragil.
Dupa sase saptamani de la scufundarea lui Auralyn, erau uzi, privati de somn si subnutriti, aveau diaree, iar broasca lor testoasa murise. Oricat de optimisti ar fi fost, le era greu sa gaseasca alte motive sa fie increzatori, cu exceptia celui ca erau totusi in viata.
Fiecare dintre ei scrie zilnic in jurnal, ca un fel de terapie pentru situatia disperata in care se afla. Planurile de viitor pe care si le fac cu exces de detalii sunt si ele o parte din aceasta terapie, facand sa para ca naufragiul nu era decat o etapa cat se poate de normala din viata lor.
24 aprilie, ziua de nastere a lui Maralyn, marcheaza a 7-a saptamana petrecuta in deriva pe ocean, in compania unor senzatii stranii de incetinire a timpului pana la vacuitate, de ore goale, de pustiu absolut… Iar daca pana acum avusesera parte de o oarecare siguranta, dat fiind faptul ca pluta si barca gonflabila erau in stare optima, acum problemele lor incep sa fie din ce in ce mai mari, intrucat ambele se deterioreaza.
Starea celor doi este deplorabila: „Acum chiar ar fi momentul sa primim ajutor”, a scris Maralyn pe 29 aprilie. „Doua luni traite in felul acestea incep sa faca ravagii.” Nu mai avea energie sa se prefaca.
„Disperarea sta sa rabufneasca si moartea ne priveste fix in ochi – ce bine ar fi sa ne salveze o nava – dar ne-au mai ramas foarte putine sperante pentru un asemenea miracol.” Cum navele continua sa treaca pe langa ei fara sa ii observe, din cauza lipsei mijloacelor necesare de semnalizare, cei doi incep sa se gandeasca la ce este mai rau. Ei iau in considerare varianta in care unul dintre ei ar muri si discuta despre posibilitatea ca cel viu sa il manance pe cel mort pentru a ramane in viata.
O furtuna nemiloasa il arunca pe Maurice in apa, insa acesta ajunge cumva sa se reintoarca in barca, dupa care oceanul se calmeaza din nou, parand sa se consoleze cu ideea de a-l mai tolera inca o vreme.Furtunile nemiloase, pescuitul, planurile de viitor, boala, si mai nou halucinatiile reprezinta restransa realitate a celor doi de mai bine de trei luni, insa pentru Maurice, aceasta realitate incepe sa se indeparteze din ce in ce mai tare de el… Partea a III-a Pe 30 iunie 1973 cei doi au fost salvati din ape de nava de pescuit oceanic coreeana Wolmi 306.
Echipajul navei, in frunte cu capitanul Suh, avea sa le ofere cea mai buna ingrijire posibila la bord, dupa ce vor constata uimiti ca barbatul de 41 de ani si femeia de 32, pareau cu zeci de ani mai batrani din cauza starii deplorabile in care se aflau. Povestea lor este preluata de presa din intreaga lume, iar cei doi sunt tratati ca doua celebritati peste tot pe unde merg, data fiind raritatea cazului lor: supravietuisera 118 zile in mijlocul oceanului cu mijloace minime.
Maurice transpune totul in cartea sa intitulata 117 Days Adrift („117 zile in deriva”), care a fost publicata in aprilie 1974. Reveniti in Anglia, Maurice si Maralyn nu uita de planurile pe care si le facusera in timp ce rataceau la voia intamplarii in mijlocul oceanului si isi indeplinesc visul de a naviga spre Patagonia.
Partea a IV-a Cand noua lor nava, Auralyn II, este gata, echipajul format din Maurice si Maralyn si prietenii lor Colin, June si Tony isi ia ramas bun de la multimea adunata in portul din Llanelli pentru a-i conduce si pornesc, pe timp de furtuna, intr-o noua aventura.Meditand la fastul care caracterizeaza plecarea intr-o expeditie si la neprevazutul si dificultatile pe care le presupune calatoria propriu zisa, Maurice face o analogie intre nunti si mariajul propriu zis. La fel cum nunta presupune fast si eleganta, casatoria inseamna mai degraba rutina si dificultati pe care cei doi soti trebuie sa le depaseasca impreuna.
Descoperim astfel o definitie cat se poate de pertinenta a casniciei: „Caci ce altceva este o casnicie, daca nu doi oameni blocati pe o mica pluta, care incearca sa supravietuiasca?” Partea a V-a Deznodamantul povestii ne aduce mult mai aproape de zilele noastre, in decembrie 2017, cand lui Maurice ii vine din nou randul sa porneasca intr-o calatorie spre necunoscut. O destinatie incerta spre care Maralyn pornise ceva mai devreme din cauza unei boli necrutatoare.
Maurice si Maralyn urmau sa fie din nou impreuna dupa o lunga despartire in care lui Maurice ii fusese aproape imposibil sa umple golul lasat de sufletul lui pereche. Maralyn il salvase o data din aceasta lume in care ratacea solitar, crezand ca singuratatea va fi tovarasa lui pe viata, atunci cand acceptase cererea lui in casatorie si il mai salvase o data din acel naufragiu, in timpul caruia, dupa cum avea sa marturiseasca el in mai multe randuri, Maralyn l-a mentinut in viata cu optimismul si incapatanarea ei de a nu lasa finalurile nefericite sa castige.
Cand el avea tendinta sa renunte, ea riposta cu o pofta si mai mare de viata, suficienta cat sa le ajunga la amandoi.Evaluandu-si viata la final de drum, tinand cont de locurile in care a ajuns, de cartile pe care le-a scris si de faima de care s-a bucurat, Maurice ajunge la o concluzie surprinzatoare: Iti poti masura succesul dupa cat de mult ai iubit si ai fost iubit.Din acest punct de vedere, viata lui fusese o mare izbanda . Va invit sa savurati aceasta poveste inedita de viata care vorbeste pana la urma despre conditia umana, reflectandu-i complexitatea si vulnerabilitatea in cel mai frumos mod.
Traducere din limba engleza de Alexandra Tabara.