Mara

„Mara” de Ioan Slavici e cu adevărat o carte care te prinde de la primele pagini și nu te mai lasă până la final. Ce-mi place la această poveste e felul în care autorul reușește să aducă în prim-plan viețile oamenilor simpli, cu toate dilemele și luchii lor, într-un mod atât de real și de sincer. Romanul acesta a fost publicat pentru prima dată în 1894, în revistă, și apoi ca volum în 1896, și de atunci nu a mai fost uitat, ci a rămas o piesă fundamentală a literaturii române. La prima vedere, pare o simplă nuvelă, dar, de fapt, e mult mai mult de atât. Slavici ne arată o lume plină de subtilități, în care personajele principale, precum Mara, devin simboluri ale oamenilor cu suflet bun, dar adesea încercați de greutăți și prejudecăți. Ce mi-a plăcut cel mai mult e modul în care naratorul manipulează timpul și spațiul, creând o tensiune subtilă în fiecare capitol, dar și felul în care povestea îmbină realismul cu o anumită poezie a sufletului omului simplu. Cartea are o forță emoțională aparte, pentru că ne poartă prin viețile acestor oameni obișnuiți, dar plini de farmec, ale căror dileme și valori încă sunt actuale. În plus, Slavici nu doar că ne povestește, ci ne provoacă să ne gândim la morală și la adevărata dimensiune a bunătății, a curajului de a fi diferit și a respectului față de ceilalți. E o carte care, pe lângă lectura plăcută, te și face să reflectezi și să-ți înfrunți propriile valori. Cu siguranță, „Mara” rămâne o poveste vie, care încă are ce să ne spună și azi, într-o lume atât de diferită, dar totuși atât de asemănătoare din punctul de vedere al sufletului uman.