Marile sperante

„Marile speranțe” de Charles Dickens face parte din acele cărți care, odată ce le începi, te prind imediat și nu te mai las până când nu le termini. Ce-mi place la această ediție ilustrată e chiar pictorialele superbe care aduc povestea la viață și îți fac imaginea personajelor mai clară, mai vie. E ca și cum ai fi acolo, în Anglia victoriană, urmărind drumul lui Pip, un băiat simplu, dar plin de vise și speranțe mari pentru viitor.

Sincer, povestea asta e mai mult decât o simplă narațiune despre un tânăr care vrea să se îndrepte în viață. E despre dorințele noastre cele mai profunde, despre speranțele pe care le ținem strâns, chiar și atunci când totul pare împotriva noastră. Dickens are modul lui special de a descrie lumea aceea plină de contraste: sărăcie, bogăție, bonton și disperare, dar totul pare atât de autentic și de palpabil. Caracterele sunt atât de bine conturate încât te simți ca și cum i-ai cunoaște personal.

Ce îmi place cel mai mult e cum autorul reușește să-ți reflecte propriile visuri și iluzia de a fi cineva important, chiar dacă strada viața te poartă pe drumuri dure. Pip, protagonistul, trece prin tot felul de încercări, trăiește bucurii, dezamăgiri și lecții de viață, toate ilustrate cu o sinceritate profundă. E o poveste despre creștere, despre cum învățăm să nu ne pierdem speranța, chiar și atunci când totul pare să ne îndepărteze de țelul nostru.

Mi-a plăcut enorm și modul în care Dickens te face să reflectezi despre valorile adevărate ale vieții: iubirea, loialitatea și sinceritatea. Învățăm din greșelile personajelor, dar și din reușitele lor, și, cel mai important, ne rămâne în minte ideea că speranța e totuși o forță uimitoare care ne poate ghida chiar și în cele mai întunecate zile. E o lectură ce te încântă, te face să te identifici cu personajele și să-ți pui întrebări despre propria ta cale în viață. E o poveste cu suflet, plină de emoție și de învățături, perfectă pentru cei care vor să vadă lumea prin ochii unui băiat cu speranțe mari și inimă bună.