In virtutea ineptiei

Cartea „In virtutea ineptiei” de Radu Paraschivescu e ca o colecție de povești amuzante și dezvăluiri despre personaje care par să fi ieșit mai degrabă dintr-un circ sau dintr-un teatru al absurdităților. Pe măsură ce te cufunzi în paginile acestei antologii, îți dai seama rapid că e mai mult decât o simplă adunare de bârfe sau glume neserioase. E o oglindă a societății noastre, dar una în care ridicolul a devenit normă, iar discursul public s-a coborât atât de mult încât aproape ne-am obișnuit cu el. Se întâmplă să te amuzi în hohote, dar apoi, lungindu-te cu lectura, nu poți să nu te întrebi: „Cum de am ajuns aici?” Parcă e o reflecție asupra unui popor care a uitat să fie serios sau poate chiar una a celor care au fost mereu cam așa, doar că acum totul e scos la iveală. Radu Paraschivescu reușește să ne arate, cu umor și sarcasm, cât de ridicoli pot fi cei care apar pe scena vieții noastre publice, fie ei politicieni, vedete sau oameni de afaceri. Îmi place că autorul nu doar listează greșelile, aberatiile și numele celebre ale zilei, ci le unește într-un mod în care cititorul începe să vadă conexiuni, să înțeleagă de ce societatea pare să se ducă pe o pantă tot mai abruptă spre absurd. Au apărut și personaje noi, nu doar cele din volumele precedente, dar care, din păcate, seamănă izbitor cu cele vechi, ca niște clone ale prostiei. Uneori, chiar te întrebi dacă nu cumva toate aceste personaje ale mediocrității sunt într-o competiție nesănătoasă de a supraviețui în lumina reflectoarelor, chiar dacă asta înseamnă să devină ridicole. Per ansamblu, cartea vorbește despre nivelul tot mai jos al discursului public și despre o societate în care, din păcate, umorul de cea mai joasă speță pare să fie singura formă de comunicare acceptabilă. E o lectură care te face să râzi, da, dar și să te gândești mai adânc la ce înseamnă să fii „serios” într-o lume plină de absurdități. În final, e un fel de bilanț al dezgustului și al amuzamentului naiv pe care suntem tentați să-l acceptăm ca pe o normalitate, dar care, dacă o privim cu atenție, ne poate face să vedem toate minunățiile și, nu în ultimul rând, toată tristețea acestei epoci ale ridicolului generalizat.”