Calvarul

Acum cateva luni s-a stins un poet foarte tanar si foarte necunoscut. Ziarele, atat de grabite sa descopere fapte diverse, nici macar nu i-au inregistrat moartea.
Adevarat ca moartea aceasta n-a prea fost senzationala. Un om si-a curmat viata in clipa cand a inteles limpede ca, intre el si oamenii spre care nazuise din toate adancimile sufletului sau, s-a deschis o prapastie – atata tot.
Ce poate sa insemne moartea unui om in vremea atator batalii inversunate in care se topesc zilnic mii de vieti? S-apoi moartea insasi nu e dureroasa; ingrozitoare este numai calea pana la ea.
Caci pe calea aceea se spulbera sperantele, sangereaza inimile, se sfasie sufletele… In urma poetului mort de bunavoie a ramas un teanc de file stropite cu sange.
Le-am rasfoit din curiozitate. Pe urma am citit cu luare-aminte.
Era povestirea unei agonii zbuciumate, zvarlita pe hartie intr-o graba infrigurata, in ultimele ceasuri ale scriitorului. Mi s-a parut interesanta, mai ales ca este sincera ca o spovedanie.
Razboiul e o tragedie uriasa, alcatuita dintr-o complexitate de tragedii marunte. Cate milioane de oameni a inghitit macelul, atatea milioane de drame a starnit in lume, unele zdrobind numai trupurile, altele strivind sufletele.
Si poate ca cele mai tacute, ascunse, zavorite in tainitele inimii, au fost cele mai cumplite. Gloantele, obuzele si toate uneltele nascocite spre a omori cat mai multi oameni au cel putin silinta de-a ucide repede, de-a sfarsi mai curand chinurile trupesti; pe cand suferintele sufletesti rod indelung temelia vietii, ca o ceata de carii flamanzi, pana ce izbutesc s-o sfarame.
In paginile acestea, gasite in fata unui mort, razboiul nostru, prea bogat in dureri, e mai mult decat un leit-motiv sforaitor. Nu i se vad zvarcolirile muiate in balti de sange, nu i se aud fanfarele eroice, nici vaierele de doliu, dar i se simt pretutindeni palpitatiile vijelioase, atotcuprinzatoare.
Trece peste un om, il calca in picioare, i se incuibeaza in inima, il stapaneste si, in cele din urma, il arunca in ocna mortii. Ar fi fost poate potrivit sa dau in vileag manuscrisul intocmai.
Ar fi avut insa o infatisare de actualitate care i-ar scade pretul omenesc. De aceea am schimbat mai toate numele, care in original sunt purtatoarele unor persoane mai mult sau mai putin cunoscute; am lasat numai cateva, de-ale acelora ce, din diverse consideratii, imi inchipuiesc ca vor supravietui framantarile de astazi.
Am suprimat apoi unele pasagii care mi s-au parut ca ingreuiaza fara folos mersul povestirii, precum si, pe cat s-a putut, suparatoarele repetari de fapte si expresii. De asemenea, nu m-am sfiit sa indrept pe ici-colo stilul, fara totusi a altera forma generala, care, prin spontaneitatea si chiar prin neglijentele ei, constituie o parte buna din farmecul cartii.
Si, in sfarsit, spre a inlesni citirea, am grupat povestirea in capitole cu titluri pe care le-am desfacut iarasi in parti numerotate. Se cuvine sa mai adaug, pentru incheiere, ca toate cate le povesteste poetul disparut sunt lucruri intamplate aievea.
Daca totusi pe alocuri cartea pare un roman, de vina este numai viata – care, orice s-ar zice, este cel mai iscusit romancier din lume.