Surghiun si Dame

„Surghiun si Dame” e una dintre acele cărți care te fac să te simți ca și cum ai sta la o vorbă de-ale satului, cu amintiri și povești pe care le rescrii în minte. Irina Boca ne poartă printr-un univers extrem de personal, aproape ca și cum ar face un jurnal în detaliu despre exil, despre acea stare de război constant cu sine și cu lumea. E o poveste plină de durere dar și de o frumusețe ascunsă, de un curaj de a fi sincer cu propriile experiențe, chiar dacă uneori te simți ca și cum te-ai confrunta cu un munte de probleme și de întrebări fără răspuns clar. Fiecare pagină pare să fie o scanare adâncă a sufletului omului care nu mai poate fi acasă, fie că e vorba de Montreal, Toronto, sau alte locuri unde cultura devine o pierdere în haosul orașelor sau în liniștea unor zone pustii. Autoarea ne introduce, în mod subtil, într-un soi de călătorie interioară, în care identitatea devine un duel între trecut și prezent, între iluzii și realitate. E ca o oglindă în care îți vezi propriile frământări, dorințe de libertate și neputință. Ce mi-a plăcut cel mai mult e sinceritatea cu care Boca ne prezintă această viață de exil, fără fard sau decor, doar cu sinceritatea aia dureroasă, dar și cu acel calm profund, care îți lasă impresia că, la sfârșit, în ciuda tuturor, poate și se poate înțelege altfel. E o carte care nu te face să o uiți ușor, ci rămâne undeva în suflet, ca o amintire vie, un reminders despre importanța de a fi adevărat cu tine însuți, chiar dacă drumul pare uneori fără cea mai mică speranță. În final, te face să realizezi că puterea de a înțelege se află în acceptarea durerii și în curajul de a merge mai departe, indiferent de unde ești și de ce te-a adus acolo.Și, poate cel mai important, te ajută să înțelegi că, de fapt, fiecare exil, fiecare suferință, poate fi și o lecție de viață, dacă îți permiți să o privești cu ochii celui care vrea să fie mai bun și mai înțelept.