Sa nu ma parasesti

„Sa nu ma parasesti” de Kazuo Ishiguro e unul dintre acele romane care te prind de prima pagina și te pun apoi pe gânduri mult timp. E o carte care te face să simți toate emoțiile la intensitate maximă, în timp ce te duce într-un univers distopic, dar atât de uman, încât aproape uiți că e ficțiune. Povestea asta are o poveste simplă, dar încărcată de melancolie: trei prieteni, Kathy, Tommy și Ruth, crescuți într-un loc numit Hailsham, unde pare că totul e controlat și totul se joacă pe un plan extrem de trist, pe care ei încă nu-l înțeleg pe deplin. De-a lungul paginilor, devine clar că nimic din ce trăiesc nu e întâmplător, iar speranța lor de a fi liberi, de a avea o viață normală, părea să fie o iluzie. Însă, mai presus de toate, e o poveste despre speranță, dragoste și sacrificiu. Îi urmărești pe acești tineri care încearcă să găsească sens în situația lor, în ciuda faptului că știu, conștient sau inconștient, că destinul le e pecetluit. Relatările lor sunt pline de sinceritate și de o anumită innocence, chiar dacă durerea e prezentă pe tot parcursul. Ce m-a impresionat cu adevărat e modul în care Ishiguro reușește să întrețină suspansul și tensiunea, chiar dacă povestea e destul de liniară și melancolică. Pe termen lung, te face să reflectezi la teme precum moralitatea, sacrificiul personal și valoarea vieții. E un roman care îți rămâne în minte mult timp după ce termini de citit, pentru că te pune față în față cu întrebări despre condiția umană și despre limitele eticii. Şi, deși e o lectură profundă și uneori grea, e totodată plină de frumusețe și de o tristețe profundă, pe care o simți în fiecare pagină. O carte pe care o recomand cu căldură celor care vor să simtă și să gândească, nu doar să citească pasiv.