As atrage atentia, in primul rand, asupra mobilitatii lui Varujan Vosganian, care se misca fara efort de pe teritoriul romanului total (care este Cartea soaptelor ) pe cel al eseului memorialistic (reprezentat de Dublu autoportret ), iar de aici, intre frontierele Proemelor , adica al poemului in proza. Aceasta disponibilitate de factura postmoderna relativizeaza granitele dintre genuri, tradand o aspiratie catre gasirea, prin literatura, a unitatii originare a fiintei.
Aspiratie care este si a lui Varujan Vosganian insusi, scriitor preocupat de problematica memoriei si de „blestematele chestiuni insolubile” ale conditiei umane: toate cele trei capitole ale insolitei sale trilogii sunt, in fond, niste discursuri despre memorie si despre umanitatea concentrata sau adapostita in ea. – Razvan Voncu Am mostenit de la ai mei dreptul de a avea amintiri pe care ei n-au avut timp sa le uite, mi-au lasat amintirile mostenire asa cum mi-au lasat casa parinteasca si curtea, ciresul din fundul gradinii, hainele agatate in cui care-i asteapta inca sa se intoarca, mormintele din cimitirul de peste calea ferata, pozele in care erau cei ce nu mai erau De la ai mei am mostenit tenul smead si ochii umbrosi, sprancenele arcuite si negre, sangele care nu se face cerc, sa se odihneasca, de la ai mei am mostenit viata cu nostalgiile si nadejdile ei, si tot de la ei am mostenit moartea Am mostenit de la ai mei dreptul de a avea amintiri pe care n-au avut timp sa le uite, desi ei n-ar fi vrut sa se intample asta, pentru binele meu Ilustratii deMircia Dumitrescu.