Celalalt Mihail

De când am început să citesc „Celalalt Mihail” de Mihail Galatanu, am avut impresia că intru într-un labirint plin de cețuri și reflexii. Descrierea inițială pare să vorbească despre păr, dar nu despre unul obișnuit, ci despre un păr atât de lung încât se întinde și țese o farsă de-a dreptul tragicomică. Parca e mai mult decât un simplu element fizic – e o metaforă pentru ceva mai profund, în care firele lungi și albe devin simboluri ale timpului, ale memoriei, poate și ale unei iubiri ce se întinde pe o perspectivă interminabilă. Cartea te pune față în față cu un personaj complex, un fel de oglindă a unui suflet frământat, iar autorul reușește să construiască o atmosferă neașteptat de sinceră, în care cuvintele curg ca o apă limpede, dar cu un sens încâlcit și plin de subtilități. Textura poveștii te face să te simți ca și cum ai fi acolo, între ape dulci și amare, între memoria unei fecioare pierdute și reflexiile unei lumi în continuă schimbare. Mai presus de toate, recunoaștem că Mihail Galatanu are un talent aparte de a picta pe hârtie imagini care rămân în minte mult timp după ce ai închis cartea. Poate că cele mai frumoase momente sunt acele în care personajele par să se afle într-un stadiu de tranziție, ca și cum marea nu s-a oprit, ci doar și-a întins pânza și a început să picteze pe ea vise și amintiri. Pe scurt, „Celalalt Mihail” nu e doar o carte de citit, ci o experiență. E o călătorie prin simțiri, credințe și vise, învăluită în metafore și imagini care te fac să reflectezi asupra propriei vieți. Iar la final, sentimentul că вода (apa) te ține minte, e ca o promisiune că amintirea acelei fecioare, a momentelor frumoase și a celor dureroase, rămâne vie, asemenea oglinzii din carte care încă ne privește.”””