Ganduri spre lumina

Inchin aceste poeme Celui Ce Este Lumina Lumii. De copil doream sa scriu o carte despre vreun erou bun, puternic, poate chiar nemuritor.
A randuit Eroul Eroilor, Biruitorul raului si al mortii pentru vesnicie, sa fie Personajul central al gandurilor mele, trimitandu-mi luminoase si neindoielnice marturii ca El este acel erou despre care doream sa scriu ca sa mi se implineasca visul. Eu doar le-am primit, cumva ca un postas care e obligat sa duca mai departe corespondenta, cu mult drag si le-am asternut pe hartie.
Nadajduiesc ca tot El, Nemuritorul, va pune pe ele timbrele iubirii, ca sa ajunga la toti cei ce au cutia inimii deschisa si vor sa ajunga in Imparatia Lui, a Luminii celei necreate. – Ioasaf Petreus Ca inainte-cititori, am mirosit cu uimire „ciorchinii de struguri” ce stau zugraviti pe filele acestei carti si ne-am bucurat de darul ce s-a dat Parintelui Ioasaf, „postasul” dintre cer si pamant, calatorul printre doruri care dor.
Frumos a impartit tematica acestor versuri, ca un rastignit cuvantator intre „Dor de El” si „Dor de ea”, si incheind inspirat volumul cu deplinatatea unei slavoslovii inchinate chiar Intruparii Cuvantului, prin forma clasica a stravechiului colind invesmantat in haine noi. Toate poeziile din acest volum sunt de fapt rugaciuni, sunt rostiri poetice ale simtirilor adanci inaintea tainelor vietii, adresari directe catre Dumnezeu – Izvorul a toate, adresari strabatute de lumina unei alte lumi, caci „poezia este vesmantul in care ne imbracam iubirea si moartea”, cum scria Lucian Blaga .
„Dor de El” pare o preumblare pe potecile sufletului, la „granita dintre lumini si umbre”, urcand asprul urcus al pocaintei, pornind de la o nefatarnica radiografie a propriei stari, care insa nu ramane un monolog, ci o punere inaintea ochi-lor lui Dumnezeu, cel mai indescriptibil de apropiat Tu, sub a carui privire insa tragismul pacatului, al intunericului isi pierd de-acum taria prin chiar marturisirea lor. […] O surpriza pentru un postas-monah sunt versurile sale puse sub frontispiciul „Dor de ea”.
Surprinzatoare pentru frumusetea imaginilor, pentru prospetimea simtirilor, pentru libertatea duhului ce poarta cu dor icoana „ei”, ca prim simbol al iubirii ce transcende materia. Vor invata din aceste poezii tinerii indragostiti (si nu numai!) sa-si exprime si pretuiasca sentimentele, sa le inalte si sa le topeasca in Dumnezeu, marginea doririlor, caci poate numai in retragere si singuratate simtirile devin atat de transparente, purificate si in stare a invesnici clipa.
– Manastirea Diaconesti