Divortul doamnei Dudu

Divortul doamnei Dudu. Scenariu cinematografic Activitatea de scenarist a lui Camil Petrescu ar trebui sa fie surprinzatoare pentru multa lume, intrucat este foarte putin cunoscuta.
Si este putin cunoscuta, in primul rand, datorita unei inertii intelectuale ce considera ca scriitorul e un individ legat de carti, adica de modalitati de expresie din care nici nu i-ar sta bine sa iasa. In cazul lui Camil Petrescu – „inovatorul” i s-a spus in cadrul cenaclului lui Eugen Lovinescu – conceptele curente (care pe el il reduc) se aplica mai putin decat oricaruia dintre contemporani.
Activitatea de „om de film” a fost permanenta si s-a vrut totala, si asa a si fost, cu amendamentele impuse de epoca, evident. Inca din prima tinerete Camil Petrescu a functionat (pe state de plata) ca referent al cinematografelor din Timisoara.
Luptele lui in domeniul teatrului sunt cunoscute, dar, in 1931, el putea sa scrie aceste randuri de un radicalism nebanuit: Corectura la Danton. Mi-e o sila imensa.
Piesa nu ma mai intereseaza deloc. Nu mai cred in posibilitatile teatrului.
A trebuit sa fiu eu ca sa nimeresc si aceasta infrangere prin cinematograf . – Camil Petrescu, Note zilnice (1927-1940), Bucuresti, Cartea Romaneasca, 1976, p.
53, intrare din [Marti,] 7 iulie 1931. L-a vrut si a activat ca animator al „celei de a saptea arte”, infiintand companii cinematografice (ramase doar in stadiu de proiect) numite Carpatia – film sau Cineromit.
In cadrul acestor companii a congregat nume dintre cele mai mari ale teatrului romanesc. Aceste initiative l-au silit sa contacteze si diferiti potentati ai industriei si comertului si in corespondenta trimisa sau primita apar nume ca Max Ausnit, proprietarul Uzinelor si Domeniilor Resita (numit Regele de Fier sau Regele Otelului), Nicolae Malaxa (fabricantul de locomotive si al primului automobil romanesc), cei mai mari doi industriasi ai Romaniei, dar si altii mai mici, ca Johan Schlesinger, important comerciant, mai notoriu ca proprietar al unei herghelii ce dadea favoriti pe hipodromul bucurestean; sau E.
Chapira, ceasornicar, si Otto Gagel, proprietarul unei faimoase fabrici de paine, amandoi furnizori al Casei Regale. Nici numele lui Aristide Blank, marele bancher, nu lipseste.
A infruntat obstacole ca sa viziteze (impreuna cu Soare Z. Soare) studiourile de film, faimoase, din Germania.
O vizita la UFA inseamna – se destainuia apoi la intoarcere – o vizita la Meka artei cinematografice a lumii. Lucru, de altfel, foarte greu de izbutit…
In uriasa cetate a filmului se munceste mult, timpul e scurt, iar vizitatorii si solicitatorii inoportuni se anunta nenumarati… Sediul din Krausenstrasse e pazit ca o cetate.
Cu dusmanul din afara nu se comunica decat la telefon… Trei randuri de portari, apoi trei soiuri de registre.
– Camil Baltazar, „De vorba cu dl. Camil Petrescu.
Viena si Berlin. Thiming-Reinhardt-UFA, Romania literara, I, 22, 16 iulie 1932.
S-a pus in legatura cu nume ale cinematografiei europene ca: Vittorio de Sica, Jean Gabin, Raimu (Jules Auguste Muraire), Marcel Pagnol . In 1938-39 a inceput schimburi de scrisori cu case producatoare din Ungaria, Franta, Italia, iar in 1942, revista Rampa putea sa-si informeze cititorii: Plecat pentru doua saptamani ca sa ia contact cu cercurile teatrale si cinematografice din Roma, d.
Camil Petrescu a fost retinut la Roma mai mult de o luna. Cauza acestei intarzieri este ca d.
Camil Petrescu a fost solicitat la Roma sa scrie cateva scenarii. Cel dintai dintre aceste scenarii al carui personaj principal este Stefan cel Mare a produs o extraordinara impresie, nu numai in cercurile intelectualilor romani de la Roma, dar chiar in lumea cinematografica italiana.
Sunt in curs de tratative pentru discernerea acestui film, menit sa reprezinte strainatatii o imagine de neuitat a lui Stefan cel Mare in conditii maxime de arta… Dl.
Liviu Rebreanu a subliniat indeosebi meritul acestui film istoric care, spune d-sa, aduce pentru prima oara in scena si altceva decat vesnicele conspiratii ale boierilor impotriva voievodului ca in aproape toate piesele istorice de pana acum. – Rampa, 8 noiembrie 1942 Inceperea razboiului a impiedicat realizarea unui film in regia lui Vittorio de Sica pe un scenariu al scriitorului roman.
Si, apoi, a fost autor de scenarii de film. Divortul doamnei Dudu si O fata intr-o iarna, apartin aceleiasi atmosfere de epoca, din care s-au nutrit si marile romane Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi si Patul lui Procust .
Scrise in deceniul 3, ele se adreseaza insa publicului de film interbelic. Tematica si gradul de adancire a temelor este evident ca au avut in vedere nivelul la care se gasea incipienta industrie cinematografica romaneasca.
In vreme ce Stefan cel Mare si, mai apoi, Balcescu , poarta evident pecetea conditiilor noi in care au fost scrise: doua epoci dificile, de dictatura si apoi de totalitarism, ce se succedau, de fapt, logic. Mai ales avatarurile acestui din urma proiect, reflecta foarte bine epoca in care a fost zamislit.
Cateva insemnari jurnaliere ni-l arata pe Camil Petrescu incercand o colaborare cu noile institutii care n-aveau sa produca decat intriga, dezbinare, risipa de bani, si niciodata arta: La 7 iunie 1950, se infiintase Comitetul pentru Cinematografie, in subordinea Consiliului de Ministri, avand institutii surori ca, de pilda, Directia Retelei Cinematografice (ce a dus in 1952 la Directia Difuzarii Filmelor). Camil Petrescu a crezut ca, poate, va avea si el un loc in noua lume.
Esecul filmului Balcescu este chiar esecul incercarii scenaristului si regizorului Camil Petrescu de a functiona in noua societate, desi atunci lucrurile puteau sa para altfel. Toata aceasta activitate legata de arta filmului se cere investigata, insa, in alta parte.
Publicarea scenariilor cinematografice ale lui Camil Petrescu devine act de cultura, azi in epoca televiziunii si internetului, fiind si un semn de recunoastere a precursorilor. Pregatirea pentru tipar a scenariului Divortul doamnei Dudu , n- a ridicat probleme deosebite.
Numerotarea scenelor s-a facut de catre editura pentru mai multa precizie, completandu-se, intre paranteze drepte, si anumite lacune. De asemenea s-a crezut necesara realizarea, in redactie, a unui asa numit „Generic”, care sa cuprinda atat rolurile principale ale filmului, cat si acele aparitii de figuratie.
– Alexandru Buican , Memphis, Tennessee