Despre volumul de debutul al Emmei Mihaescu, Olimpiu Nusfelean scria .” …poeta desfereca existenta din nimicnicie prin cautarea adevarului – si autenticitatii- trairii, fie si prin distrugere si refacere de sine, prin innoire sub vrajba eternei iubiri. Inhamata la edecul unor neasteptate realitati, patrunzand lucrurile cu o privire directa, isi indreapta suflul (poetic) spre dezghetul propriilor rani, dureros si necesar, inevitabil.”