Marea din spatele caselor de piatra cu acoperisul rosu

Crevasa adanca dintre extreme reveleaza o umanitate abisala, de o autenticitate si o tensiune care ne amintesc sunetul aproape uitat al marii poezii. Cu Federeii si All Death Jazz, Nicolae Avram si-a definit un spatiu inconfundabil pe harta poeziei contemporane, exprimand, prin galeria de portrete din lumea orfelinatelor, dramatismul conditiei noastre de „fiinte aruncate in lume”.
Acel lirism al precaritatii ontologice, al handicapului si transgresarii umanului era filtrat, acolo, printr-o multitudine de voci si biografii. Marea din spatele caselor de piatra cu acoperisul rosu coboara in nucleul elegiac al „federeilor”, constituind un concentrat de subiectivitate ce intensifica si purifica monstruosul conglomerat de pulsiuni abisale, nostalgii, culpe, esecuri existentiale, aspiratii.
Poezia traieste aici intre iruptia viziunii si haloul ei mistic, impacand dicteul cu simbolul. Poetul („blestemat”) se misca in aceeasi lume a vinovatilor fara vina, a dezmostenitilor prin simplul fapt ca s-au nascut, intr-un straniu peisaj de spectre – paradis bantuit sau infern hieratic, unde fuzioneaza demonicul si angelicul, iar cruzimea, atrocitatea, incestul, crima se autoflageleaza dostoievskian prin rugaciune.
Bolgiile prelungesc orizonturi marine si privelisti exotice, cu delfini, iguane, pasari, femei, fantasmand o puritate imposibila, mesa neagra a stigmatizatului capata accente de invocatie psaltica. – O.
NIMIGEAN Poetul care se jupoaie de viu si isi face din propria piele o toba, la care isi declama apoi psalmii: e una dintre imaginile obsedante din cartea lui Nicolae Avram, atat de intunecata si de puternica. Nu stiu daca poetul asta care canta jupuit de viu ilustreaza forta poeziei, care rezista si dupa ce umanul a fost distrus – sau, dimpotriva, documenteaza vulnerabilitatea ei infinita.
(Cel mai probabil, amandoua.) Dar stiu ca poemele lui Avram, de o atrocitate baroca si policolora, care ii gemineaza pe Bret Easton Ellis si pe suprarealisti, pe Jean Genet si pe beatnici, pe Sfantul Ioan al Crucii si pe douamiisti, sunt cu adevarat pe masura acelui jupuit de viu care mai gaseste vointa si forta sa cante. Adica pe masura poeziei celei mai adevarate.
– RADU VANCU Mi-ar placea sa-mi petrec iarna intr-un catun islandez citind poemele – despre o zona meridionala si demonizata – cuiva care, neiertator, se vede in oglinda fie Iuda, fie Hannibal Lecter. Fie adultul terfelind inocenta si excomunicand-o din lumea asta a Maleficului triumfal.
Bun venit in – orchestrat hipnotic si psalmic – noul cosmar al lui Nicolae Avram! – STEFAN MANASIA oare la ce mi-a folosit laudarosenia?
la capatul drumului totul e intuneric si fara iesire toate sunt aici copilul meu cu buzele vinete la ceasul potrivit aplecat peste patutul lui incep sa-i mananc capul de viu – Nicolae Avram Ilustratii alb-negru de Marius Hagau.