La urma, lupul

„La urma, lupul” scris de Miruna Draghici te poartă într-un tărâm plin de magie, mister și simboluri vechi. Am simțit de la început că nu e doar o carte obișnuită, ci o adevărată incursiune în sufletul unei poezii vizuale și textuale, când poezia se întâlnește cu desenul, pictura cu simbolurile runice. Miruna nu scrie doar cuvinte, ci pictează povești cu penelul și cu rima, iar fiecare pagină devine o fereastră spre mitologie, spre ceea ce e dincolo de lumea noastră, dincolo de hartă și de convențional. Descrierea ei fusese fără doar și poate un indiciu pentru ce avea să găsesc acolo: un univers al legendelor, al războiului, al lupului ca simbol puternic, al lupului ca parte a unei călătorii interne și externe pline de lupte și, totodată, de frumusețe. Cartea pare construită ca un manuscris antic, plin de lumină și de taine ascunse, dar și de o energie vibrantă, ca un puzzle mitologic din care fiecare cititor poate alege să înțeleagă un sens propriu. Poemele și imaginația Mirunei se împletesc într-un dans aproape hypnotic, în care poți simți cum lupul nu e doar un animal, ci un simbol al libertății, al războiului, al sufletului tăiat între lumină și întuneric. Versurile pot părea dure și pline de ură, dar și pline de frumusețe, de un mister care te invită să-l descoperi. Sentimentul meu a fost că această carte nu e doar despre lup, ci despre lupta noastră cu propriile demoni și ascensiunea spre lumină. Ce mi-a plăcut e modul în care poetul își creează propriile geografii mitologice, un fel de hărți ale sufletului, desenate cu rune și hieroglife, dar ușor de înțeles pentru oricine e dispus să pătrundă în această lume. Nu e doar o lectură, ci o experiență, orela de liniște și de explorare interioară. În final, „La urma, lupul” mi-a dat sentimentul că, uneori, trebuie să ne întâlnim cu partea sălbatică din noi, să-i ascultăm poveștile și să învățăm de la ea, pentru a putea merge mai departe cu forța și frumusețea unui lup în suflet.”