Noi de la Olt ne tragem

Am citit cu mare drag cartea „Noi de la Olt ne tragem” scrisă de Alexandra Tudor și nu pot să nu spun că m-a prins de la primele pagini. Parcă m-a purtat în timp, în acele veri de odinioară, unde amintirile legate de bunici, de satul de pe lângă Olt, îmi răsună încă în minte. Îmi adusese aminte de felul în care bunicii mei obișnuiau să ne spună povești, cum ne învățau să ne rugăm și totodată ne iubeau atât de simplu și sincer. Asta face această carte specială: evocă acele momente copilărești pline de autenticitate și emoție, dorindu-ne parcă să păstrăm poveștile lor vie în suflet.

Sunt povestiri simple, dar pline de farmec, ce te fac să te simți ca și cum ai fi acolo, în ograda de la Prisaca de Vulpeni, alături de oamenii aceia blajini și cu sufletul mare. Alexandra Tudor reușește să picteze portrete calde ale personajelor, păstrându-le naturale și apropiate, iar stilul ei, lipsit de artificii, face ca totul să pară o conversație de zi cu zi, povestită de o prietenă bună. E ca și cum ai sta la o vorbă cu ea, iar poveștile se învârt în jurul satului, al locurilor unde geanțele solare cad blând pe casele de lemn și pe fânul uscat de pe marginea drumurilor.

Ce mi-a plăcut foarte mult e sinceritatea acestor povești. Nu sunt povești grandioase, nu sunt mereu perfecte, ci adesea trăite cu suferință, dar și cu o frumusețe simplă, naturală. Se simte acolo experiența bunicilor, a oamenilor simpli, care și-au croit destinul în jurul naturii și al valorilor solide. Alexandra Tudor păstrează această esență autentică, iar cititorul simte că se află acolo, pe ulițele satului, auzind gluțul roților de Căruță, sau mirosind pâinea aburindă coaptă în cuptor.

Cartea nu e doar despre familie sau sat, ci și despre rădăcini, despre cum trecutul nostru ne formează și ne definește. Această legătură față de rădăcini și oameni simplii se simte în fiecare pagină, în fiecare amintire relatată cu sensibilitate de Alexandra Tudor. În plus, ea ne aduce în față și un fel de paranteză care te face să te gândești la versul lui Lucian Blaga, despre cum, indiferent de timpul ce trece, legătura cu cei din trecut rămâne vie în sufletul nostru.

Mi-a plăcut că această carte nu e doar o lectură, ci pare mai mult o evadare în timpul când tot era mai simplu, mai curat și mai plin de suflet. E o invitație să ne amintim de origini și de oamenii care, chiar dacă poate nu mai sunt fizic printre noi, ne-au lăsat cele mai frumoase și valoroase lecții. Pe scurt, e o carte care îți rămâne întipărită în suflet și te face să apreciezi mai mult acele momente simple, dar atât de pline de sens din viața noastră de zeci de ani în urmă.