Jurnal postum

Smaranda vedea lumea altfel. In ochii ei, un ibric de ceai nu era doar un obiect, ci un univers de povesti nescrise; o cana nu era doar ceramica si culoare, ci un martor tacut al clipelor de liniste.
A ales sa picteze lucrurile marunte, cele pe care multi dintre noi le trecem cu vederea. Ne-a invatat sa privim dincolo de aparente, sa apreciem fiecare detaliu, pentru ca in ele gasea adevarata esenta a existentei.
Am fost prieteni, colegi de banca, camarazi de drum si de meserie. Ii stiam felul de a privi lumea, acel amestec de tandrete si luciditate care transpare in fiecare tusa a pensulei ei.
Smaranda ne invata, fara vorbe, ca frumusetea nu sta in grandios, ci in fragilitate, in tacerea unui origami sau in umbra lasata de o lingurita pe o masa. Picturile ei raman ca o marturie a felului sau de a fi si de a intelege lumea.
Prin ele, ne invita sa ne oprim o clipa si sa privim cu adevarat. Sa ne amintim ca si cele mai marunte lucruri sunt pline de viata, de lumina si de sens.
Acest album nu este doar o colectie de lucrari, ci un omagiu adus unei priviri care a stiut sa vada si sa ne arate esentialul. Iti multumesc, Smaranda, prietena mea, colega mea, inspiratia mea!
Fiecare pagina este o amintire a ta, o soapta a frumusetii pe care ai daruit-o lumii, o fereastra catre intreg universul pe care l-ai pictat cu atata sensibilitate. -Gabrielli Darida Smaranda a fost o flacara aprinsa care a dat lumina, caldura si scantei tuturor celor care au avut sansa extraordinara sa ajunga in preajma ei.
In lumea Smarandei era bun si frumos. Iubea in liniste si in respect pentru tot ce o inconjura.
Simpla, prezenta ei intr-un loc il transforma intr-un loc mai frumos. Bucuria si caldura din zambetul Smarandei au ramas in cateva opere foarte dragi mie.
Cartile Fii de partea mea si Fix la fix sunt imbracate cu coperte care poarta desenele ei, iar audiobook-ul Pledoarie pentru mami si tati a fost gandit de ea, grafic, cu atata dragoste, incat a devenit o adevarata opera de arta. Avea un fel de a vedea partea buna din orice si transforma in frumos fiecare lucru in care punea pasiune.
Ne-am intalnit la un eveniment dedicat strangerii de fonduri si primul lucru pe care mi l-a spus a fost: „Veneam cu mama la spectacolele tale din Carei”. Cand s-a intalnit cu mine, s-a bucurat asa cum te bucuri cand te intalnesti cu copilaria.
Am ramas in aceasta energie pe tot parcursul prieteniei noastre. De fiecare data cand ating o carte a carei coperta e desenata de ea, zambesc, ma uit in sus si spun: „Multumesc, Smaranda”.
– Mirela Retegan Daca Mara ar fi ramas in viata, am fi implinit 89 de ani in iulie anul acesta. Am fi sarbatorit cu o petrecere tematica si un tort, am fi dansat si am fi baut sampanie, am fi suflat in lumanari si ne-am fi bucurat ca suntem inca aici.
Ce ciudat… de sase ani nu ne mai sarbatorim aniversarile impreuna, nu mai discutam despre arta si nu ne mai facem planuri sa expunem impreuna.
Mara imi invidia energia si entuziasmul, iar eu ii invidiam tenacitatea, minutiozitatea si puterea ei de a trai in prezent. Am invatat de la ea ca acum este tot ceea ce conteaza.
Ca azi e cea mai importanta zi. Mai uit uneori…
ma las tarata de stres intr-o parte sau alta, ma las prinsa in tot felul de lucruri neimportante si ma agit inutil. Apoi, imi amintesc de ea, de ziua de azi, de acum.
Ma calmez si merg in atelier sa pictez. Ii placea tare mult Marei sa picteze – din suflet picta.
Incerca sa faca toate obiectele prezente permanent, intr-un acum perpetuu, in pictura ei. Si cred ca reusea, fiindca in lucrarile ei timpul a ramas pe loc, iar energia ei este inca prezenta in ele.
A incapsulat acel azi in care a pictat fiecare lucrare, in toata creatia semnata Smaranda Nemethi. E norocoasa ca a fost pictorita, fiindca inca traieste prin opera ei, iar eu sunt norocoasa ca am cunoscut-o si am invatat sa traiesc clipa.
-Vali Irina Ciobanu