Opus pistorum

Atunci când te apuci de citit Opus pistorum, nu poți să nu te simți puțin atras de energia lui vibrantă și de modul în care Miller te lansează într-o aventură plină de viață și poftă de trăit. Cartea asta nu e doar o poveste, ci o explozie de gânduri, umor și senzații care te fac să te gândești la frumusețea și viciile existenței. Încă de la început, autorul te pune față în față cu personajele sale, de la Marcelle la Tania, fiecare reprezentând un fragment din teatrul vieții pariziene și din tumultul sufletelor care caută ceva mai mult decât rutina zilnică.

Ce mi-a plăcut foarte mult la această carte e sinceritatea ei brută, lipsită de inhibiții, dar totodată plină de autoironie și candoare. Henry Miller nu se teme să arate lumea așa cum e, cu toate tabu-urile și tabuurile sale, dar și cu farmecul său insațiabil. Personajul principal, Alf, și prietenii lui te poartă prin întâmplări amuzante, dramatice, chiar și erotice, toate într-un ritm alert, colorat și apoiat de reflecții care-ți rămân întipărite în minte. În tot haosul ăsta, e imposibil să nu te gândești la propriile dorințe, la propria căutare de sens și de fericire, pentru că Miller reușește să transmită un mesaj universal, simplu și sincer: să trăiești cu intensitate și să nu te temi de propriile umbre.

Ce mi-a plăcut și mai mult e că, dincolo de vibe-ul lui vesel și un pic licențios, găsești o condamnare subtilă a unei lumi mai profund corupte și dezumanizate. Îți dai seama că acțiunea cărții nu e doar despre pictat și beție, ci despre o revoltă împotriva convenției, despre libertate și despre nevoia noastră de a experimenta tot ce viața are mai frumos și mai tulburător. Îți dai seama, citind, că Miller nu-și propune nimic mai mult decât să-ți reamintească că e ok să fii diferit, să-ți urmezi pofta, chiar și atunci când lumea pare să spună altceva.

Și dacă reușești să treci de anumite pasaje mai șocante, cartea asta devine o adevărată sursă de inspirație și confesiune. La final, rămâi cu senzația că ai trecut printr-o experiență, nu doar printr-un simplu roman, ci printr-o călătorie în inima unui spirit liber, care ne amintește că, până la urmă, cel mai important e să trăim nostru propriu story, fără frică și cu toată intensitatea. Miller îți pune pe tavă un bucățel din sufletul lui, și e imposibil să nu te simți mai viu după ce o termini.