70.83

LEI

Recenzia noastra

Una dintre cele mai interesante idei din cartea „Parabolele lui Iisus” scrisă de Andrei Pleşu este modul în care autorul explorează întrebările fundamental umane, cele pe care le punem mai ales în momentele de dilemă sau până la cele mai simple, din copilărie. Ce e magic în această carte e că nu se limitează doar la interpretarea biblică a parabolelor, ci merge mai departe și încearcă să le pună pe toate într-un context mai larg, al întrebărilor și răspunsurilor din viața noastră de zi cu zi.

Pleşu are un mod foarte natural de a vorbi despre teme grele, ca și cum ai sta la o cafea cu un prieten bun și ai discuta despre sensul vieții, fericire sau de ce există răul în lume. Cartea se naște dintr-o curiozitate sinceră pentru ceea ce ne frământă, dar și din dorința de a face aceste întrebări mai ușor de gestionat, găsind în povești și parabole o rezolvare poetică și profundă. Iar această abordare, de a povesti în loc să răspundă direct, face totul să pară mai autentic și mai aproape de sufletul fiecăruia.

Un alt aspect remarcabil e felul în care Pleşu îmbină filosofia, religia și experiența umană într-un mod foarte cald. De exemplu, când vorbește despre parabola despre sarea lumii sau despre grânarul care îngrijește seamănul, nu face teorie rece, ci le aduce la viață, punându-ne în față întrebarea: „Ce înseamnă asta pentru mine, aici și acum?” Așa reușește să ne pună pe gânduri fără să ne simțim acuzați sau inferiori, ci mai degrabă încurajați să ne gândim la propriile povești și la propria căutare de sens.

O altă frumusețe a acestei cărți e modul în care autorul face legătura între parabole și marile întrebări ale existenței: de ce suntem cu toții aici? Ce e fericirea? De ce răul există? În loc de răspunsuri simple, Pleşu ne oferă imaginea unei vieți pline de nuanțe, cu umbre și lumini, și ne poartă într-o călătorie a reflecției, ca și cum ne-ar ajuta să găsim răspunsuri în propria noastră poveste.

În cele din urmă, ceea ce mi s-a părut cel mai remarcabil e că această carte nu oferă soluții ready-made, ci ne invită pe fiecare să ne imaginăm propriul răspuns. E ca și cum ne-ar spune: „Dacă vrei cu adevărat să înțelegi, nu-ți trebuie un răspuns definitiv, ci o poveste care să-ți facă inima să înțeleagă mai bine.” Și parcă, la final, rămâi cu sentimentul că, deși nu găsești toate răspunsurile, cel mai important e să pornești pe acest drum al întrebărilor și al poveștilor personale, pentru că acolo se ascunde, poate, propriul tău sens al vieții.

Descriere

Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste Si El le-a zis: Voua va este dat sa cunoasteti tainele imparatiei lui Dumnezeu, dar celor din afara toate li se fac in parabole.
(Marcu 4, 11-12) Exista intrebari carora li se poate raspunde prompt si pertinent. De la cele ale experientei curente (Ce numar porti la pantofi?), pana la cele ale expertizei stiintifice (Ce este legea gravitatiei?).
Exista si intrebari, cele ale primei copilarii, care par simple, sau suprarealiste, dar al caror raspuns solicita mai curand talentul metafizic sau fantezia: De ce are mana cinci degete?, Cine a inventat somnul? Exista, in sfarsit, intrebarile „mari”, intrebarile ultimative, carora imi place sa le spun „rusesti”, caci fac substanta multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce exista raul?, Care e sensul vietii?
Pentru astfel de intrebari, nu poti sa propui un raspuns geometric, ci o analogie, o metafora, un „ocolis” transfigurator. E cea mai adecvata solutie.
Singura. In loc sa spui, savant: „uite cum stau lucrurile!”, spui: „hai mai bine sa-ti spun o poveste”.
In cartea de fata va fi vorba despre povestile spuse de Iisus, in efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul imparatiei Sale. Sarcina pe care si-o asuma e imposibila, asadar e pe masura divinitatii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fara sa cada in reteta si abuz doctrinar, si are de dat nu doar materie de reflectie, ci si motivatie de viata, suport existential.