Ce m-a atras întotdeauna la cărțile lui Adrian Paparuz e modul în care reușește să picteze cu cuvintele o lume atât de vie, plină de intrebări și mistere. În “Norocosul 13”, cititorul e purtat într-un soi de vis nebun, unde granițele dintre realitate și vis se estompează cu fiecare pagină. Încă de la început, e ca și cum ai fi într-un tren care aleargă pe un butoi de pulbere de vise și speranțe. Muzica, febra și teama se amestecă într-un cocktail care te face să vrei să citești mai repede, să descoperi ce se ascunde dincolo de această nebunie controlată.
Cartea pare a fi o odisee a unui suflet neliniștit, care se întreabă mereu dacă e totul doar un joc al norocului sau dacă chiar există o șansă de a găsi ceva stabil, ceva palpabil în mijlocul haosului. De multe ori, textele lui Paparuz devin o voce interioară a unui suflet care strigă “taci, taci, nu te opri”. E o luptă între acel “ales” sau doar un norocos 13 al sorții, cine știe, poate un fel de simbol al încercărilor atât de dure ale vieții. În felul său, această poezie și această proză scânteiază și se împletesc într-un mod care te face să te întrebi cât de mult ești dispus să riști fără să știi unde se va opri totul.
Ce mi-a plăcut foarte mult la această carte e cum reușește să transforme banalul într-un fenomen de tot felul de sentimente și imagini vizuale. Îți imaginezi trenul acela nebun, plin de abur și de vise, care sfidează noaptea și ziua în același timp. Îți simți pieptul strâns, ca și cum te-ai afla și tu pe acea garnitură, alergați cu viteza luminii spre ceva greu de explicat. În tot acest haos, adesea te regăsești gândindu-te la destinul tău, la iubirea, la decizii și la final, la propria ta finalitate. Fragmentul tensionat, plin de întrebări fără răspuns, devine un fel de oglindă a propriei tale căutări pentru sens în lume.
Definitiv, “Norocosul 13” nu e doar o carte, e o experiență țesută din poezie, vis și o doză de nebunie controlată. Paparuz are harul de a transforma chiar și cele mai simple cuvinte în o faptură vie, un simbol al pasiunii și al luptelor noastre interne. E o lectură care te provoacă, te face să-ți pui întrebări și, mai ales, te face să simți că viața, uneori, e o aventură periculoasă, dar frumoasă în același timp. În final, rămâi cu gândul că, poate, și noi, toți, suntem niște norocoși 13, sortiți să fim mereu pe marginea unui drum necunoscut, dar plin de promisiuni și vise nebune.
