Cum sa treci de doua ori prin apa unui rau

Din vagon se uita pe fereastra. Ce era aproape disparea intr-o clipire, ce era la distanta parca statea.
Asa o fi si cu viata. Depinde de perspectiva din care te uiti la ea.
Metamorfoza. Copiii suntem noi, dar cu sanse de mai bine.
Ce nu realizam noi, poate o vor face ei. Pai si care-i multumirea pentru noi?
Ca facem sa curga apa. Tii minte?
Tot aia e, dar nu poti trece de doua ori prin ea. Curg generatii dupa generatii.
Iar noi suntem punte pentru cele viitoare, asa cum cei din urma au facut punte pentru noi. E o responsabilitate colectiva.
Si mai e ceva. Multe raulete se varsa in umanitatii.
Cum altfel ne-am putea prezerva genealogia in tot amalgamul asta, daca n-am contribui? Stii a ce-mi suna?
A vanitate. D-aia ne punem numele pe cruce.
Ne inchipuim c-am fi fost ceva pe lumea asta. Ca aia de-si scrijelesc numele pe bancile din parc.
Cui sa-i pese? Celor care raman si invata de la cei dusi.
E o experienta acumulata, filtrata, reutilizata expandata. Depozitarul tuturor acestor experiente poate fi bine mersi un computer.
Si cine sa-l programeze ca sa analizeze? – Michael V.
Magharian