Etnosofia

Etnosofia vine sa intregeasca imaginea modernizata a stiintelor etnologice si antropologice. Rareori o s-o gasim mentio-nata in dictionare, pentru ca abia isi cauta certificatul de nastere si identitatea.
C. Noica ii schita profilul in Rostirea filosofica romaneasca, punind accent pe dialectica saussuriana dintre limba si gindire ca instrumente tehnice de situare a individului in fiinta si in umanitate; Ernest Bernea descoperea in convorbirile cu satenii analfabeti, dar „luminati”, forme de judecata originale, consacrate categoriilor abstracte de timp, de spatiu si de cauzalitate, acelea care jaloneaza comportamentul, de lunga ori de scurta durata, al unei intregi colectivitati traditionale, temeinic maturizate prin experienta de viata, intarite prin meditatie.
Existenta nu curge la intimplare, haotic, indiferent de bogatia si de tensiunea evenimentelor, ci dupa forme constituite si predictabile („analitice” si „sintetice”, ar spune Im. Kant), care dau sens, orizont si ritmica intregului cunoasterii.
Predomina aspectul „analitic”, intrucit schemele gindirii se formeaza prin exercitiul indelung al vietii de zi cu zi. Sinteticul se afla in relatie cu exersarea analiticului si generalizarea prudenta, asa cum autonomia esteticului decurge din detasarea lenta fata de statismul utilitarismului.
Cind taranul spune: „Greu la deal cu boii mici”, el da dovada de gindire analitica si obiectuala, in masura in care are in vedere un caz aflat sub directa observatie. Nimeni nu poate afirma ca lucrurile stau altfel.
Dar cind generalizeaza, adica se refera la orice tip de lentoare, in vorbire, de pilda, sentinta paremiologica citata angajeaza o sfera mai larga a cunoasterii.