Jurnal vol.1

De când mă știm, mi-a plăcut să țin în mână o carte, fie ea mică sau mare, și să simt greutatea și foșnetul paginilor. Totuși, ce credeți? Uneori, chiar și cele mai dragi cărți pot să aducă în mine o tristețe neașteptată. Gheorghe Grigurcu își descrie un sentiment similar: acea senzație de melancolie sau de regret atunci când realizezi că unele dintre volumele din bibliotecă nu le vei mai putea citi niciodată. Pentru el, bibliotecă nu e doar un loc cu cărți, ci o colecție care reflectă, într-un fel, propria sa viață și propria lui evoluție. În paginile acestei cărți, adesea merge pe lângă rafturi, numărând volume, și se întreabă cu amărăciune despre semnificația celor ce acum îl înconjoară, despre cititul și recititul acelor povești.

Ce mi s-a părut cu adevărat interesant în relatarea lui Gheorghe Grigurcu este felul în care își împărțește cărțile în două categorii. Prima, sunt cele mai noi sau chiar cele mai vechi, pe care încă le mai simte aproape, dar pe care, din păcate, nu le va mai putea răsfoi și savura din nou. În al doilea rând, sunt acele volume pe care le-a citit odată cu pasiune și care, chiar dacă le-a păstrat cu sfială, acum stau mai mult deoparte, ca niște amintiri ale unui trecut aproape uitat. E ca și cum, în toiul vieții, ne strângem la piept acele momente și texte care ne-au încântat și ne-au format, dar în același timp simțim că timpul ne înghite, că nu mai putem întoarce acea magie.

Ce m-a atins profund a fost sinceritatea lui Gheorghe. Nu e vorba doar despre dragostea pentru cărți, ci și despre acea durere subtilă a trecerii timpului și a imposibilității de a retrăi acele clipe. E ca și cum fiecare volum, fie vechi sau nou, are o poveste proprie, un fel de vacanță în timp, pe care o păstrează cu grijă în suflet. În schimb, aceste reflecții nu sunt doar triste, ci devin și o mărturie a valorii culturii și a iubirii pentru lectură, chiar dacă uneori te face să simți că sfârșitul acestor povești e aproape inevitabil. În final, această carte devine o mărturie sinceră și sensibilă despre relația noastră cu cărțile—o relație care te face să râzi, să plângi, și uneori să te întrebi dacă merităm cu adevărat să păstrăm toate aceste comori în sufletul nostru.