Maramures Brand

• Ediție bilingvă: română-engleză Avem scriitori talentaţi, artişti plastici de renume, o cultură tradițională de excepție, manifestări de anvergură internațională, o istorie puternic amprentată de fapte şi eroi de notorietate, avem monumente de artă și arhitectură, complexe muzeale, aşezăminte culturale şi de cult… Dar avem şi datoria să introducem aceste branduri în circuitul european al valorilor.
Cultura, prin excelență, este destinată consumului, raportului de evaluare şi aprecierilor, astfel încât să bucure privirea şi să ostoiască setea de frumos şi cunoaștere (în funcție de nevoile şi pragul de aşteptare al fiecăruia). Cartea de față este o provocare.
Mare. Cu mult frumos și cu suflet topit.
Pentru că gestul autorului este unul lăudabil și de admirat: el ia tot ce e mai frumos din acest colț de rai și, după modelul oamenilor de aici, se încadrează în registrul dăruirii, ca gest principal al ospitalității maramureșenilor. Dorin Ștef nu numai că e un adunător de frumos, ci un dăruitor de suflet, un îndrumător către ceea ce, din lemn, piatră și credință, e a Maramureșului ființă.
El știe să pună lumina inimii în locul care, pentru o privire exterioară, obiectele prind viață și frumosul din jur începe să vorbească și inimii, nu numai ochilor. Imaginea de debut din această carte este faimoasa biserică de lemn de la Șurdești – un simbol, un mit, o realitate.
O legendă și o provocare. Lemnul care se eliberează de coaja copacului, modelat de mâinile meșterilor cu credință în Dumnezeu, se îndreaptă zvelt spre El, sfidând gravitația și timpul.
Din primele pagini ale cărții suntem obligați să păstrăm un respect și o pioșenie pentru tot ceea ce, aici, omul a simțit, trăit, lucrat și creat. La umbra crucii.
Închiderea cărții este, ca o completare a îndreptării către Dumnezeu, pusă sub semnul pietrei din care e alcătuit ansamblul statuar Sfatul Bătrânilor. Cei cinci bătrâni au ochii îndreptați înspre pământ, pentru că din pământ este omul și acolo va merge.
Piatra este, prin esența ei, mai durabilă ca lemnul, dar ea este supusă teluricului. Privirea îndreptată spre cer, urmând crucea din vârful bisericii, își regăsește nevoia de completare a unei căutări de sine, înspre interior, către pământ, acolo unde sfatul trebuie să fie cel bun pentru ca semenii să aibă parte de o judecată justă și dreaptă.
Pentru că, cu ce măsură măsori, măsura-ți-se-va. Lemnul și piatra sunt reperele între care maramureșenii își consumă anii vieții, dând viață anilor.
Citind paginile acestea, am putea spune, fără tăgadă, într-un glas cu autorul: Cred, Doamne și mărturisesc cu adevărat că Maramureșul este o stare de spirit cu care lumea ar putea deveni mult mai bogată. Încă mai cred că în ritmuri lente de colinde, acompaniate de clopotele bisericilor ce ne reprezintă, împodobiți cu aurul pământului nostru, pășind pe flori de mină în miros de bună mireasmă duhovnicească și de castane coapte, cu cireș înflorit la urechi și busuioc în păr, îmbrăcați în straiele noastre de sărbătoare, i-am putea da lumii starea de „acasă” pe care o are oricine vine, cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, în Maramureș.
Astfel, albastrul cerului nostru ar putea completa paleta cromatică a Europei cu căldura și lumina acestui atât-de-pretutindeni acasă, obiceiurile noastre ar putea întregi tabloul manifestărilor întru omenesc, reînnodând trecutul din muzeele lumii cu prezentul din lumea dacilor nesubjugați pentru care credința trece dincolo de vremelnicia ființei, iar Maramureșul să devină ceea, ce, în fapt, este: poarta veșnic deschisă, ca și sufletul oamenilor de aici, prin care lumea vine și revine, acasă. Pentru că, acasă înseamnă acolo unde îți e sufletul iar noi cu credință, cu dragoste și cu frică de Dumnezeu trebuie să intrăm și să locuim întru lume.
Întru frumos. În lumina inimii.
Cu răbdarea oamenilor și a timpului. – Mihai Pătraşcu