Viața ne aduce bune și rele. Când i-au venit lui Marcu alea bune, s-a simțit vinovat de cele rele.
Se întâmplă că ce se face nu se mai poate desface. A simțit-o pe pielea lui.
Regretul nu-i o absolvire. Te însoțește o veșnicie.
Dar poți trăi și așa. Asta a învățat, că se poate.
Poate să-l fi inspirat Pădurea care respiră . Tabloul era agățat deasupra sofalei.
Și lângă el, un altul, din seria O scurtă vacanță în Parry Sound . A fost titlul cărții cu care și-a câștigat notorietatea internațională.
Angoasele și le-a spălat în jacuzzi lângă o fată frumoasă pe care o iubea. Îi făcuse loc între cele pe care le pierduse, da’ încă-i hălăduiau prin cotloanele minții.
N-avea de ales, trebuia să conviețuiască cu ele toate laolaltă. – Michael Varujan Magharian

