Spargatorul de gheata

Soare, lumină, ferestre. Acestea sunt substantivele concrete care se află peste tot în poezia lui Paul Ionescu și capătă, cum spunea un clasic, „măreție de simbol”.
Unele finaluri rămân suspendate într-o ambiguitate fertilă. Poetul crede totuși că „fețele căzute ale bulevardelor,/ femeile de 50 +/ dispneea poetică” pot fi „regenerate” prin forța cuvântului însuși.
O călătorie cu „autobuzul 331” are și ea darul de a regăsi resursele de lirism din cea mai simplă banalitate. Universul faptelor mărunte este totuși plin de semnificații pentru privirea atentă a unui ochi de poet.
Jocul aparenței și esenței constituie pentru autor resortul și motivația de a compune veritabile ecuații lirice. – Horia Gârbea Spărgătorul de gheață n el plutește majestuos n spărgând sloiurile de gheață n din pupă bucăți n de bulevarde și blocuri se topesc n de-a valma cu alei și parcuri n și pietre cubice și înghețate la cornet n și cinematografe n cu oameni cu tot n nimic nu scapă de căldura motoarelor n și de paletele navei n până și cerul rămâne alb n și totul în jur se topește n sub greutatea spărgătorului de gheață