Dragostea. 12 povestiri

În aceste 12 povestiri, Cehov se dovedește, cu inefabilul său amestec de luciditate tristă și umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuanțelor și subtilităților dulci-amare ale sufletului, fără a scrie propriu-zis proză psihologică sau de idei. Pentru Cehov, dragostea adevărată e departe de a fi ideală și lipsită de contradicții, deși inevitabil idealizează.
În mod esențial, ea se întemeiază pe o comuniune – fie și iluzorie, în cazul celor amăgiți – de simțire și valori, pe sinceritate, constanță și devotament. Scriitorul are un ochi ager și infailibil pentru diferitele ipostaze ale iubirii – de la dragostea împărtășită la cea disprețuită, la neputința sau lipsa curajului de a iubi, la dragostea frustrată ori care nu rezistă încercărilor vieții, dar și la dragostea platonică, admiratoare – și pentru diferitele surogate ale iubirii – simpla atracție fizică, senzualitatea rece, mila, condescendența, rutina, nevoia egoistă de a plăcea, de siguranță ori statut.
Nimic din ceea ce e omenesc nu scapă observației sale chirurgicale, și totuși profund înțelegătoare. În cele din urmă, în spiritul lui umanist, dragostea între un bărbat și o femeie este legată de un caracter bun și de credința în artă, știință ori în profesie – cu alte cuvinte, în latura nobilă a naturii umane.
n n Cehov are o manieră aparte, ca la impresioniști. Vezi că pictorul aruncă tușele de culoare la întâmplare și crezi că nu există nici un fel de legătură între aceste pete cromatice, dar este de ajuns să te îndepărtezi cu câțiva pași de șevalet, pentru a avea o impresie a întregului: în față îți apare un tablou al naturii, viu colorat și plin de farmec.
– Lev Tolstoi Am citit Doamna [cu cățelul] dumitale. Știi ce faci dumneata?
Ucizi realismul. Și ai să-l dai gata curând – de tot și pentru multă vreme.
[…] Mai departe decât dumneata nimeni nu poate merge pe această cărare, nimeni nu se pricepe să scrie atât de simplu despre lucruri atât de simple, cum te pricepi dumneata. – Maxim Gorki, într-o scrisoare din ianuarie 1900 către Cehov Intelectualul lui Cehov îmbină cea mai profundă decență de care e în stare omul cu o incapacitate aproape ridicolă de a-și pune idealurile și principiile în practică; un om devotat frumuseții morale, bunăstării poporului său, bunăstării universului, dar incapabil să facă ceva util în viața sa privată […], nefericit în dragoste, ineficient fără speranță în toate – un om bun, care nu poate face bine.
Acesta e personajul care trece – sub masca doctorului, a studentului, a profesorului de țară, a multor altor profesii – prin toate povestirile lui Cehov. […] Vă recomand cu căldură să luați cât mai des cărțile lui Cehov și să vă lăsați purtați de visuri citindu-le, așa cum sunt menite să fie citite.
– Vladimir Nabokov, Despre Cehov, 1981 n n Traducere din limba rusă de Adriana Liciu.