Creaturi matematice reci

Imediat ce iei cartea în mână, simți cum te atrage, ca și cum te-ar chema la o întâlnire cu ceva diferit, cu un univers unde poeziile se transformă în niște crișe reci, dar pline de semnificație. Mihai Marian pare să fi găsit o formulă unică de a conecta poezia cu matematica, și nu vorbesc doar despre niște formule abstracte, ci despre niște creaturi, niște ființe misterioase, reci și maybe puțin rănite, dar care vor să spună ceva profund despre lumea noastră.

Ce îmi place la acest volum e faptul că nu-i doar o adunătură de versuri, ci pare ca o hartă, o încercare de a naviga prin emoții complicate, prin anxietate, singurătate și poate chiar disperare. Fiecare poem e ca un semn pe o hartă, o notare a unei interacțiuni, ca și cum autorul ne-ar invita să reflectăm împreună asupra unor ciocniri de idei, de sentimente, sau chiar de existență. Sunt poeme ce te fac să te întrebi: “Unde sunt eu în tot acest univers poetic?”

Și totodată, mi-a plăcut cum Mihai Marian pare să se pună pe sine în joc, să-și cartografieze propria expresie, ca și cum ar spune: “Uite cine sunt, ce trăiesc.” Poezia lui devine astfel o formă de a transforma singurătatea și apatia noastră, obstacolele cele mai mari ale zilelor noastre, în ceva mai fragil, mai sticlos, dar și mai profund. Existența noastră e ca o pătură comună, peste care ne întindem, și aici, în poezia lui, se simte această dorință de a găsi o conexiune, o înțeles odată cu fiecare vers.

Ce m-a impresionat e modul în care Marian explorează tăcerea, retragerea, acea încrengătură de gânduri ce se dizolvă și se transformă în imagini mai reci, mai matematice, dar pline de suflet, parcă în încercarea de a face ordine în haosul nostru interior. Într-un fel, poezia lui devine o încercare de a prefaca singurătatea în ceva mai durabil, în formula sticlei care nu se sparge ușor, iar această idee de a transforma alienarea în ceva mai delicat e cu adevărat remarcabilă.

Per total, Creaturi Matematice Reci e un volum care te ține surprins, te provoacă să gândești și te invită să-i răspunzi. Mihai Marian nu scrie doar ca să fie ascultat, ci ca să te facă să simți, să fii acolo cu el, în universul acestei poezii reci dar pline de viață. Iar experiența asta, cred eu, e ceea ce face ca această carte să merite citită și recitită, de fiecare dată, cu aceeași sete de înțeles și de conexiune.