Povesti cu radacini si ramuri. Racconti con radici e rami

Imaginează-ți o poezie bilingvă care te poartă atât peste limbi, cât și peste sufletul uman — așa e „Povesti cu radacini si ramuri” de Fabiano Alborghetti. Ai zice că e doar o carte cu versuri, dar, de fapt, ea dezvăluie povestiri adânci, din inima Europei, dintr-un cartier al identităților și al luptei personale. Se simte cumva poveștea unei lumi care încearcă să se regăsească, să înțeleagă de unde vine și unde se duce, prin cuvinte frumos așezate, uneori dure, alteori pline de speranță.

Alborghetti nu scrie doar poezie — el ne împărtășește un buchet de trăiri, de dureri și de vise. În pagini, se apropie de teme precum migrația, opresiunea sau simplul sentiment de apartenență. În fiecare poezie, parcă simți o convorbire cu cineva drag, o dezghețare de povești uitate sau poate chiar niște mărturisiri dureroase despre exil și lupta de a rămâne uman în mijlocul dificultăților. Poeziile sale nu sunt doar cuvinte, ci o mărturisire sinceră despre puterea de a rezista, despre cicatricile adânci ale sufletului și despre voința de a merge mai departe.

Ce mi-a plăcut cel mai mult e modul în care Alborghetti jonglează cu limbile, un fapt ce adaugă un farmec aparte cărții. Pe lângă faptul că e o poezie română și italiană, mi s-a părut că această combinație te duce într-o călătorie culturală, îți arată diversitatea, dar și complexitatea ființei umane. În plus, traducerile, făcute cu grijă de Eliza Macadan, păstrează vibrația și intensitatea originalului, te fac să simți fiecare cuvânt, fie că vin din Italia sau din România.

Contează și faptul că Alborghetti e un artist cu o poveste și o activitate impresionantă — poet, critic, promotor cultural, chiar și președinte la Casa Literaturii din Elveția italiană. Se vede că în el se naște un dor de a înțelege lumea și de a o împărtăși cu alții, un dor pe care îl simți și în poezie. În unele versuri, găsești un aer de revolta, de frustrare, dar și de speranță – speranța că, dacă suntem capabili să ascultăm și să înțelegem, poate lumea asta încă are o șansă.

În final, această carte pare o punte între două lumi, între rădăcini și ramuri, între trecut și prezent, între durere și speranță. Și, cel mai important, te invită să te oprești, să asculți respirația adâncă a poveștii și să găsești în ea propriile răspunsuri. O recomand cu inima deschisă, mai ales celor care vor să vadă lumea cu ochi mai blânzi și să înțeleagă mai bine clipele complicate ale existenței umane.