Pachet 13 carti: Serie de autor Liviu Rebreanu

Pachetul conține 13 cărți: n • Adam și Eva (288 pagini) • Amândoi (192 pagini) • Calvarul (180 pagini) • Ciuleandra (160 pagini) • Crăișorul (184 pagini) • Gorila (384 pagini) • Ion (528 pagini) • Jar (216 pagini) • Metropole (184 pagini) • Nuvele (328 pagini) • Pădurea spânzuraților (280 pagini) • Răscoala (488 pagini) • Teatru (392 pagini) n n Adam și Eva Principiul narativ al romanului se întemeiază pe principiul mistic al transmigrației sufletelor: Bărbatul și femeia se caută în vălmășagul imens al vieții omenești. Un bărbat din milioanele de bărbați dorește pe o singură femeie, din milioanele de femei.
Unul singur și una singură! Adam și Eva!
Căutarea reciprocă, inconștientă și irezistibilă, e însuși rostul omului. Pentru a înlesni căutarea aceasta se fac, se refac și desfac toate legile și convențiile morale și sociale, tot ceea ce se numește emfatic progresul omenirii.
(Opere, 6, p. 20-21) Aici se află sâmburele teoretic al viziunii romanului, explicația titlului și justificarea construcției narative.
Bazat pe aceste idei, romanul dobândește virtuozitatea unei demonstrații, iscănd în același timp suspiciunea unui tezism mistico-filosofic. – Ion Simuț Amândoi În Amândoi, chiar dacă îndepărtarea rece a autorului de lumea descrisă și de meschinăria ei se mai arată în unele pasaje, naratorul e participativ și eroii sunt priviți, dacă nu cu o compasiune care nu-i e nicicum proprie lui Rebreanu, cu o curiozitate analitică ce, dincolo de mișcările dezordonate, le vizează rațiunea și le admite motivații superioare simplelor instincte observate entomologic.
– Horia Gârbea Calvarul Roman, povestire sau nuvelă, Calvarul este confesiunea testamentară disperată a unei disculpări, cu sentimentul răvășitor al inutilității. În universul tematic al războiului, extrem de larg, dar și amenințat de clișee, Calvarul lui Liviu Rebreanu aduce o nuanță proprie, din sfera suspiciunilor ucigătoare, a durerii morale și a eșecului provocat de cruzimea persecuției colective exercitate asupra insului vulnerabil.
– Ion Simuț Ciuleandra În romanul Ciuleandra putem vorbi de o nebunie ritualică, prin care se reface fiecare moment din trecut, culminând cu reiterarea dansului primordial, Ciuleandra. Deși am putea considera acest dans doar o manifestare la nivel artistic, Rebreanu i-a acordat o atenție deosebită prin detaliile de natură organică inserate în tabloul dansului din satul Vărzari.
– Gabriela Stroe Crăișorul Perechea de romane contradictorii ale răscoalelor (Crăișorul și Răscoala) arată un autor sensibil la mișcările subterane, ce jalonează istoria europeană într-un secol al maselor. Cert, cele două romane ar trebui revizitate în lumina adusă de noile abordări ale istoriei secrete: răscoala din 1784 și legăturile lui Horea cu masoneria, mecanismul declanșator al însângeratului an 1907 ce a combinat servicii secrete, planuri imperiale, interese politice oculte.
– Elisabeta Lasconi Gorila Șansa romanului Gorila a fost aceea de a suscita comentarii extrem de interesante. Dintotdeauna, romanele politice au stârnit, la lecturi, o atracție activă.
Mai cu seamă atunci când puneau sub lentilă actualitatea imediată care nu era una tocmai calmă. Iar despre sfârșitul deceniului al patrulea (1938) numai calm nu se poate spune că ar fi fost.
– Cosmin Ciotloș Ion n Puterea de fascinație a stilului lui Rebreanu rezidă în finețea și ineditul construcției, în plasticitatea imaginii în stare să comunice concret un timp și spațiu atât de abstracte. Drama care zguduie din temelii viața satului Pripas e declanșată de transformarea spectrului permanent al sărăciei într-o teroare apocaliptică, adevărată obsesie a tânărului erou al romanului.
Asemenea altui personaj al aceluiași roman, și lui Ion „părinții nu i-au dat decât sufletul dintr-însul”. Brutalizat de condițiile vitrege în care trăiește și purtând în suflet o dragoste strivită, Ion devine nesimțitor la tot ce se petrece în jurul său.
– Lucian Pricop Jar Acțiunile și personajele au, la Liviu Rebreanu, ca și în cazul romanului Jar, un relief aparte, care nu se individualizează în sine, ci ele definesc mentalități, stări de spirit, ritmuri instinctuale extrase din cele sociale, cu stări confuze în momente de tensiune, pentru ca, ulterior, să explodeze. […] Jar te pune pe jar într-adevăr, prin construcția romanului și personajele lui vii, inconfundabile.
– Mircea Colosenco Metropole Concluzia cărții, ca un titlu edulcorat după gustul nostru, „Scumpa noastră Românie”…, accentuează misticismul naționalist, aducând drept rezolvare unică pentru viitorul nostru intervenția divină. Puțin comentată de critica literară, Metropole este unul dintre cazurile stranii de cărți ascunse deliberat, pentru a nu știrbi mitul fondatorului romanului românesc modern.
– Lucian Pricop Nuvele Nuvelele lui Rebreanu compun un „continent” important al – să acceptăm pentru o clipă comparația – „planetei” care este opera marelui prozator. „Continent” bogat, cu forme de relief variate și nu rareori atrăgătoare – și totuși unul puțin frecventat.
Exploratorii nu se grăbesc să-l bată în lung și-n lat, „hărțile” pe care le avem sunt aproximative, datând dintr-o epocă mai veche a cartografiei. – Ion Bogdan Lefter Pădurea spânzuraților Pădurea spânzuraților nu e o monografie a Primului Război Mondial, ci o confruntare a unor păreri tipice despre sensul vieții cu însăși viața, aflată la extrema limită.
Războiul nu este, aici, decât o condiție a existenței, condiție a cărei intensitate precipită evoluțiile, dă violență ciocnirilor dintre principii și confruntările acestora cu realitatea. Drumul interior al literaturii (acela al oricărei cunoașteri), de la aparență la esență, se desfășoară în condiții care accelerează la maximum procesul.
Războiul e deci, aici, doar un precipitat, un agravant al unor fenomene. – Paul Georgescu Răscoala În Răscoala, lumea este văzută cu luciditate, cu obiectivitate, răscoala de la 1907 fiind doar un pretext istoric pentru construcția epică făcută din fragmente ale căror mesaj și expresivitate intră în atmosfera sugerată subversiv.
[…] – Lucian Pricop Teatru Dacă romanele sunt cea mai înaltă formă de relief a operei lui Liviu Rebreanu, teatrul constituie în viața lui o preocupare statornică și care i-a absorbit o bună parte a zilelor. Interesul pentru scenă e adeverit astăzi, în primul rând, de piesele lui: Cadrilul, Plicul, Apostolii.
Ele întregesc geniul unui scriitor care a știut în oricare din paginile sale să treacă dincolo de pragul convenit al adevărurilor și să deschidă o perspectivă revelatoare asupra împrejurărilor care trec și a oamenilor care rămân. Sunt comedii în buna tradiție a literaturii noastre, sunt comedii care înfruntă timpul – cum o dovedesc succesele reluărilor recente -, deși autorul lor le considera distracții ale spiritului, divertismente scrise într-o lună de recreație, între două romane grele.
– Radu Beligan