Afara, chiar si prin geamul inchis, lumea parea rece. Pe strada, micile rafale de vant ridicau praful si hartiile rupte si, desi soarele stralucea, iar cerul era de un albastru patrunzator, parea sa nu existe strop de culoare, in afara de afisele lipite peste tot.
Chipul cu mustata neagra privea autoritar din fiecare colt. Era un afis lipit chiar pe fatada casei de vizavi.
„Fratele cel mare te urmareste”, scria dedesubt, in timp ce ochii lui negri priveau adanc in ochii lui Winston. Jos, la nivelul strazii, un alt afis, rupt intr-un colt, flutura zgomotos in vant, ba acoperind, ba descoperind cuvantul Soceng.
In departare, un elicopter care zbura printre acoperisuri, se opri pentru o clipa precum o pasare in zbor, apoi facu un viraj si disparu. Era o patrula de politie, care se uita pe la ferestrele oamenilor.
Insa patrulele nu contau. Numai Politia Gandirii conta.