Poetica Cand umbra mi s-a lovit de zidurile albastre ale trecutului, ametindu-ma cu bucata mea de cer sub care ma leganam nestiutoare clipa de clipa, rasarit de rasarit si apus dupa apus, cand ecoul meu a inceput sa se dilueze in bruma de toamna, in valurile verzi, atat de verzi ale marii, atunci si numai atunci mi-am amintit, ca dintr-o alta viata, ca mare parte din umarul meu e Poezie! Si dimineata aceasta a reamintirii, a zidurilor albastre ale trecutului, ca o apa limpede, ca un inceput de iubire, m-a scaldat, in sfarsit, in lumina.
