A sosit clipa

A sosit clipa e o carte de poeme de o intensitate a trairii, o densitate a gandirii si o simplitate a rostirii atat de puternice incat de piatra sa fii si nu ai avea cum sa nu freamati de bucurie… E mult timp de cand nu am citit, de pilda, un poem, precum cel liminar, in care Poezia insasi pare a-si cauta locul in vartejul curgerii universale, a-si gasi sensul in viata lumii si a-si lega destinul de acela al stihuitorului devenit „ruga si imn/ cantand Domnului/ cantare noua”.
Fiecare poem este o invitatie discreta, dar cat de ispititoare!, la un suis pe spirala verticalitatii, ca pe treptele unuia dintre melcii de piatra de la Sagrada familia pe unde mi-am purtat pasii odinioara simtind ca ma pierd in slava… E un tremur si un cutremur al fiintei penduland intre genunea pesterii si stihia pustiei, intre tacerea de dincolo de cuvant si Logosul intemeietor de lumi, intre fragezimea inocentei primare si maculare, intre logica stramba a lui aici si aspiratia spre un mantuitor dincolo, intre cuvantul rostit cu socoteala si cel nesocotit.
E, de asemenea, de apreciat un nerv polemic pe cat de sfielnic, pe atat de eficace, in contra suficientei unui cartezianism ingust, a ismelor de tot felul sau a risipirii, cu riscul pierderii definitive in falsul paradis al lumii virtuale. Pe cat de convingator incepe cartea, pe atat de fulminant se incheie cu o diatriba la adresa slabiciunilor neamului care, inchinandu-se servil la straine flamuri, isi nesocoteste obarsia, isi strica limba si isi uita rostul.
– Mircea Petean