Abandonat pe Everest

Pe data de 10 mai 1996, noua alpinisti si-au gasit sfarsitul intr-o furtuna ingrozitoare care a izbucnit pe crestele superioare ale Varfului Everest, in Zona Mortii. A doua zi unul dintre ei a primit o noua sansa la viata.
Imi amintesc vag evenimentele de pe 10 mai, frigul cumplit ma anesteziase si incepusem sa-mi pierd cunostinta. La momentul respectiv nu stiam ca sunt pe cale sa cunosc pentru prima data moartea.
In dupa-amiaza urmatoare, dupa o noapte si o zi petrecute afara, in cele mai aspre conditii imaginabile, pe cand soarele cobora usor spre linia orizontului am revenit din morti. Am deschis ochii.
Acesta este un mister, un miracol pe care inca nu am reusit sa-l inteleg, chiar si dupa atatia ani. M-am ridicat cu greu in picioare, abia imi pastram echilibrul.
Eram pierdut. Eram aproape orb.
Ambele maini imi erau inghetate. Fata imi fusese distrusa de frig.
Nu mancasem nimic de trei zile. Nu bausem nicio gura de apa de doua zile.
Probabilitatea de a gasi Tabara de Sus de unul singur era aproape zero. imi amintesc ca am inceput sa merg dus de vant, rugandu-ma sa fiu salvat dar intelegand, treptat, ca nu am nicio sansa sa scap cu viata.
M-am uitat in sus. Soarele se afla la cincisprezece grade deasupra orizontului, ceea ce insemna ca intr-o ora se va intuneca din nou, iar eu voi inghenunchia si voi lasa frigul sa ma invaluie pentru ultima data.