L’amitie amoureuse e o relatie care-i convine de minune cvadragenarului, care pare a continua sa vada in femeia divortata copila de odinioara, nu si Adelei, pentru care acesta nu mai este doar maestrul adorat in taina, ci un barbat adevarat. Dar tocmai aceste nesigurante formeaza in definitiv continutul si interesul romanului.
Ibraileanu era constient cand scria Adela (si o spune prin intermediul lui Codrescu) ca literatura romana nu ne-a dat inca „nicio opera de observatie cu destula substanta sufleteasca”. Adela e, poate, intaiul nostru roman de observatie exclusiv sufleteasca, inaintea celor ale scriitorilor din generatia lui Eliade, Holban, Sulutiu sau Blecher.
Doar Camil Petrescu visase inainte (Si nu in roman, ci in teatru) la conflicte pur stendhaliene, rezolvate in constiinta personajelor, fara spectacol exterior. Adela e un roman de analize psihologice microscopice.
Progresia intoxicand sentimentele este perfecta si insesizabila. Nu exista nimic fara semnificatie in gesturi, atmosfera, cuvinte, pe scurt, in detalii…
Acest roman discret, despre o lume de mult apusa, nu a imbatranit stilistic aproape deloc. – Nicolae Manolescu