Stiu ca voi vrea sa fug mereu de memoriile dureroase si voi continua sa alerg dupa himere idealiste, pentru ca asa imi este felul. Regret doar ca m-am bucurat prea putin de prezent, nestiind sa pretuiesc momentele fericite alaturi de mama, de Paul, de ceilalti prieteni.
Clipe unice, care nu se vor intoarce niciodata, si pe care in loc sa le traiesc din plin, le umbream punand sub semnul intrebarii ceea ce nu se petrecuse. Dar pentru ca anul acesta teribil m-a invatat sa am incredere in fortele mele de a trece peste absolut orice, imi spun singura si ii repet lui Liviu, ca totul va fi bine, si ca de acum inainte ne vom descurca minunat.
Reusita la facultate mi-a readus optimismul. Si in gand, mai presus de toate, ma, incalzeste speranta secreta ca Paul a ajuns unde voia si intr-o zi, candva, voi afla despre el ca este bine…
– Laura, Indragostiti in Bucurestiul de altadata
