Albdinalb

Imaginați-vă o carte care, deși se prezintă ca o familie fictivă, devine un adevărat portal spre cele mai profunde și complicate întrebări despre identitate și apartenență. Albdinalb, scrisă de Athena Farrokhzad, nu e doar o simplă colecție de poezii sau un text narativ, ci o adevărată imersiune într-un dialog familial complex, plin de nuanțe și contradicții. Acest „teatru” familial despre mama, tata, bunică, unchi, plus fiul și sora/fiica, are în centru un personaj tăcut – sora sau fiica, care vorbește mai ales prin tăcere și prin ceea ce lasă nedepăşit în spusele altora.

Ce face această carte atât de specială? Pentru mine, e felul în care Athena reușește să transforme cuvintele în un portal către identitate, amintiri sau revoluție, fără a avea nevoie de explicații explicite sau discursuri lungi. Ea scrie despre distanțe, despre plecare și întoarcere, despre locurile din care am venit și cele în care sperăm să ajungem, dar mai ales despre cât de complicată și uneori dureroasă poate fi această călătorie interioară. Cartea devine un fel de confesiune colectivă, un monolog intern al unei lumi înfruntate dur, dar descrisă cu o sinceritate dezarmantă.

Poate cel mai puternic în Albdinalb e stilul. Athena are o exprimare precisă, aproape chirurgicală, care taie adesea ca un bisturiu, dar în același timp ascunde un foc care nu se stinge niciodată. Întregul volum e construit din imagini și citate, din replici de familie și povești care se urmăresc și se descompun, pe parcursul citirii. E un poem, e un teatru, e un cerc viețuit de emoții și conflicte, toate spuse cu o simplitate care te face să te simți parte din poveste.

Mi-a plăcut enorm dacă pot să spun asta, felul în care Athena tratează revoluția – nu ca pe un mare eveniment exterior, ci ca pe o luptă personală, uneori mică, alteori sfâșietoare, în interiorul fiecăruia. Cartea devine un act de curaj, o revendicare a propriei identități într-un spațiu plin de constrângeri, de tradiție și de dorința de a fi altfel. Și cel mai tare, această poezie de familie nu e doar despre evadare, ci și despre acceptare și despre lupta de a-ți păstra rădăcinile.

În final, Albdinalb rămâne cu tine nu doar ca o carte, ci ca o experiență profundă. O poveste spusă în cuvinte simple, dar care te lovește cu complexitatea ei, ca o oglindă în care îți vei regăsi uneori propriile dileme, anxietăți sau speranțe. E o poezie pentru cei care vor să înțeleagă mai bine în lumea asta complicată și pentru cei care caută curajul de a fi sinceri, chiar și cu ei înșiși. Pur și simplu, o carte care te face să te simți viu și conectat, într-un mod pe care rar îl întâlnești în literatură.”