Alexandru Lapusneanul si alte texte canonice

When te iei prima dată de cartea „Alexandru Lapusneanul si alte texte canonice” de Costache Negruzzi, pare aproape ca pășești într-o poveste pe care o cunoști din toate părțile, dar pe care o descoperi cu fiecare pagină și cu fiecare gând. Autorul acesta nu scrie doar povești sau povești cu personaje istorice, ci ne invite să patrundem în sufletul unui personaj atât de complex și totodată atât de uman, încât aproape că te face să te întrebi dacă nu cumva și tu ai fi putut fi acolo, în acea vreme, în fața puterii absolute și a ispitei irezistibile de a o controla.

Ce mi s-a părut super interesant e modul în care Negruzzi reușește să dea o doză perfect echilibrată de observație psihologică și de critică socială, totul într-un stil aproape teatral, plin de dramatism și emoție. Cartea aceasta nu e doar o simplă poveste despre domnitorul ăsta aprins și plin de contraste, ci devine și un fel de oglindă pentru ceea ce înseamnă puterea, dorința de control și, nu în ultimul rând, nebunia de a le păstra. Personajul principal, Alexandru Lapusneanul, e un chip plin de contradicții: un lider cu un farmec malefic, atras de putere, dar sigur și plin de frici, de patimi, și de conflicte interne care îl fac atât de uman și atât de tragic.

Mi-a plăcut foarte mult cum autorul nu e departe de firul moral, dar nu te condamnă și nu te judecă, ci te provoacă să îl înțelegi pe acel personaj, să-i analizezi gesturile și, mai ales, să nu uiți că și noi, oamenii, suntem capabili de asemenea capcane, dacă ne permitem. E o carte care, în esență, e despre cea mai mare luptă: cea cu noi înșine, cu dorința de a păstra sau de a pierde puterea, pentru că, în final, lupta asta nu se termină niciodată.

Ce rămâne în minte după ce termini citirea e sentimentul că această poveste nu e doar despre un personaj istoric sau despre un moment anume din vremea lui, ci devine o lecție despre natura umană. Și, poate cel mai important, despre pericolele unui suflet tulburat de abuzul de putere și de dorința de dominare. În felul acesta, nu doar cele mai mari drame se întâmplă pe pagină, ci și cele mai reale, cele care ne privesc pe fiecare în parte, acolo, în viața cotidiană.”