Am ales lumina!

Am ales lumina! Maria Sturdza Clopotaru, ne ofera o carte frumoasa, de poezie contemporana, care iti atrage privirea si iti incanta sufletul!
Fragmentul de pictura de pe coperta, parca te indeamna sa intri intr-o lume mirifica de basm, cu zane balaie ce isi revarsa pletele lungi in splendoarea luminii, reamintindu-ti, parca, de Raiul pierdut! O lume care te atrage spontan, pe Calea Luminii Divine, dar, pentru a patrunde constient in lumea nevazuta a cunoasterii de sine, a descoperirii miracolului dumnezeirii ce salasluieste in forul tau interior si care asteapta doar un impuls de iubire din partea ta, ai liberul arbitru de a-i acorda vreo atentie sau nu.
In ”Bucuria de a fi”(pag.58), poeta te incurajeaza candid: ”indrazneste copile/ din somnul ignorantei/ trezeste-te acum/ schimbarea e-n tine/ si toata puterea/ Universului/ te sustine”, sugerandu-ti, in acelasi timp, ca: ”in tine e cheia/ prin tine e Calea” (”Cand mintea nu tace”, pag.61). Crezul poetei care imbratiseaza lumina, il regasim si in poezia ”Ghizii spirituali”, (pag.24): ”si am ales Lumina/ ca din Lumina vin/ la fel ca fratii mei/ sunt un Copil Divin” !
”Calatorind in lumina” (titlul primului capitol, cuprinde un numar simbolic de 33 de poezii), asa isi incepe manifestarea iubirii prin lumina, prin puterea Verbului viu creator, un suflet liber, cautator al Adevarului! Pentru ca: ”artistii se conecteaza la osmoza iubirii/ si ating cu fruntea idei/ apoi in adierea brizei celeste/ sufletul vibreaza in emotii inalte/ si se revarsa in unde si culori eterice taine”(”Inspiratia divina”); in poezia ”In exil”(pag.82) sa descrie metamorfoza interioara, astfel: ”apoi intr-un continuu Prezent/ fara de bucle si maluri/ am simtit cum o pace duioasa/ in centrul fiintei m-atrage sublim/ si-un ochi infinit de lumina/ ma mistuie ma transforma in focul divin”; iar in ”Sfera de lumina ”(pag.27) sa afirme: ”acum stiu cand calatoresti in lumina/ nu mai traiesti durerea separarii/ si nu mai cauti lumina/ pentru ca esti LUMINA”.
Contopirea cu esenta divina, cu Unicul, prin contemplare, mai greu poate fi transmisa prin cuvinte, pentru ca este o stare sublima de bucurie a spiritului, poeta ne spune ca ”poate fi doar traita”(”Pauza dintre ganduri”, pag.59). Cu alte cuvinte, cand ”(…) misterioasele fire incandescente/ s-au reconectat spontan la Oceanul Dintai/ atunci intr-o alchimie subtila/ din lacasul de taina al eternitatii din mine/ floarea de aur/ si-a deschis larg petalele sacre/ sorbindu-i cu bucurie nectarul/ am devenit una cu TAO”(”Nectarul florii de aur”, pag.11).
Din remarcabila prefata a profesorului Adrian Lesenciuc, poet, prozator si critic literar, redam urmatoarele: ”Maria Sturdza-Clopotaru propune prin volumul Am ales lumina o cale de vibratie poetica diferita” (…) ”Se vrea o transcendere in ontologie, gnoseologie, cosmologie deopotriva, se vrea o angajare a literaritatii cu procedee ale filosofiei extrem-orientale. Contemplarea e calea spre desubstantializare, spre situarea, chiar si in ipostaza de novice a lectorului angajat, in proximitatea unei realitati care isi exprima ritmicitatea facerii si desfacerii prin poetizare: „doar insingurarea/ din camara inimii tale/ poate sa vada fara sa judece/ atunci cand ramai tacut/ martor detasat/ al jocului cosmic” (p.17, Si tu esti lumina).
Lumina e asumata. Lumina cunoasterii nu presupune cai laturalnice, scurtcircuitari, sugestii.
Cautata sugestibilitate a textului in poeticile europene e inlocuita de parcursul direct de afirmatia frusta. Adevarurile, principiile izvorate din Tao sunt asezate, asadar, intr-un parcurs textual metonimic.
Textul nu sugereaza, ci creaza iluzia unei angajari metapoetice. Vorbind despre sine si despre codul pe care il propune, despre calea intelegerii sale (Tao), textul conecteaza direct principiile Tao la ipostaza lectorului implicat prin experienta autorului in contemplare, in conectarea si neimpotrivirea la cursul curgerii lumii, in care: „(…) cu palmele impreunate in ruga/ devine insasi pauza dintre ganduri/ prezentul continuu/ stabilizat in aici si acum” (p.55, Pauza dintre ganduri).
Textul in prezent continuu – iata, deci, relatia metapoetica explicita intre extratemporalitatea indusa prin numirea caii (Tao, la modul general, Tao-Chia, izvorata din Tao Te Ching, sugerata prin acel modus vivendi invocat) si cea asumata literar – este cel cu care autoarea se prezinta in fata lectorului, si a celui cautator al normelor unor poetici occidentale, si a celui dispus la propunerea altei cai, a unei expresivitati filosofico-religioase specifice altui context cultural si altor ritmuri interioare de organizare a lumii. Primii dintre acestia vor intalni rudimente ale exprimarii de dinainte de transcendere (in special in cel de-al doilea ciclu, Valsand printre fluturi, inegal cu primul si mai vechi (n.ed.
cuprinzand un numar de 37 de poezii): La mormantul parintilor mei, Zvon de toamna: ex. „satul de spaime si de ploi/ tanjesc la linistea in doi”, p.80 etc.), ceilalti se vor situa, in cautarea adevarurilor nesugerate, in plina lectie despre cursul firesc al lumii spre lumina”.
– Adrian Lesenciuc