Amor fara miza

Jean d’Ormesson este una dintre marile figuri ale literaturii franceze contemporane. Romancier, eseist si filozof, este adesea evocat ca eternul „fericit“, gratie seninatatii sale inde­lung hranite cultural.
Nascut la 16 iunie 1925 la Paris, intr-o familie aristo­cratica, in care vederile de dreapta si de stanga se calibrau reciproc prin filtrul catolicismului, contele Jean Bruno Wladimir François de Paule Le Fèvre d’Ormesson a studiat filozofia la École normale supérieure. Intre 1974 si 1977 a condus prestigiosul cotidian Le Figaro.
In 1973 a devenit membru al Academiei Franceze, preluand fotoliul lui Jules Romains, dupa ce obtinuse, in 1971, marele premiu pentru roman al Academiei Franceze, pentru La Gloire de l’Empire. P O A T E C A , P R I V I T A D E S U S , D R A G O S T E A N U E M A I M U L T D E C A T O I M P O S T U R A N A S C U T A D I N P L I C T I S U L S I S P E R A N T E L E N O A S T R E .
Cand indiferenta pregateste admirabil pasiunea si sperantele derizorii se dizolva in iubirea pentru ce ai pierdut: Béatrice si Philippe in mainile marelui d’O, un roman fluid, nobil si agreabil. Nu foloseste la nimic sa-ti afli dinainte viitorul, pentru ca dintr-odata el devine prezent si isi pierde culorile si conturul pe care i le dau asteptarea, teama, speranta si timpul trecut.
Si-apoi, chiar dac-am sti ce-o sa fie, tot vom continua sa ne miram, ba poate chiar mai mult. Puterea inimii, a timpului care trece si a intalnirii, e infinita.
In dragoste, sa actionezi inseamna sa vorbesti. De asta nu ma indoiesc.
Cred ca Giraudoux a zis ca un mut n-ar avea cum sa cucereasca o femeie. Ce complicat si fascinant drum au de strabatut prin limbaj fiintele care se cauta in iubire.
Pura e doar pornirea care impinge trupurile unul spre altul, le mana vertiginos din vreun colt de oras sau de lume, facand sa dispara glumele, asteptarile, prudentele, toata dialectica asta secunda a cererii si a ofertei, pana ce nu mai ramane nimic intre cele doua chipuri, intre bratele intinse, intre epiderme, nimic mai mult decat dorinta. Zidul se prabuseste.
O s-o imbratisez chiar acum. Ce puternic te simti cand esti tu insuti!
Si cat de slab, indata ce vrei sa pari ceea ce nu esti! Spuneam fleacuri, orice-mi trecea prin minte si, cu fiecare vorba, mai avansam un pic in inima lui Béatrice.
De regula, un indragostit se lupta sa-si cucereasca perechea. Ori face pe indiferentul si virtuosul, ori, dimpotriva, se da mare golan.
Mai devreme sau mai tarziu, de sub orice masca tasneste insa dispe­rarea bietului june sentimental. Serile, bantuiam prin oras.
Eram inca foarte tineri. Iar eu, de felul meu, ma straduiam sa-mi risipesc viata.
Rataceam din bar in bar, ne cheltuiam banii la jocuri mecanice si stateam cu orele nemiscati sa ascultam Les Amants d’un jour sau Envoie la musique. Erau ca niste semne secrete de recunoastere, derizorii si tocite, pe care simteam nevoia sa ni le trimitem unii altora in virtutea unei delicioase si echivoce complicitati.