O lumanare de ceara arde in fata oglinzii. Lumanarea de ceara se consuma incet, flacara ei micsorandu-se, palpaind, pana la stingere.
Imaginea ei din oglinda continua sa arda, dreapta, fara sa se imputineze. Desigur, imaginea reflectata a lumanarii nu mai transmite caldura flacarii, poate nici durerea, sau bucuria, care au fost motivul aprinderii ei.
Dar pastreaza lumina. Lumina memoriei, intr-o lume tot mai innoptata in amnezie.
Aceasta este, intr-o formulare poetica, dar cat se poate de exacta, conditia acestei carti. Cu marturisirea smerita ca autorul ei este in cateva pagini si oglinda si lumanare.
