Anii frigului

Atlet al realismului ezoteric si campion al tristetilor metafizice, Dan Stanca este cel mai dostoievskian (si eliadesc) scriitor din peisajul nostru literar. De peste trei decenii se lupta narativ cu demonismul, erezia, vinovatiile naucitoare si ispasirile halucinante.
Indiferent ca-i vorba de mistica, politica, sexualitate, de ocultism, legionarism, alcoolism, alchimie, gazetarie, simbologie sau guenonism, el alcatuieste frenetic scenografii fantaste, subrezite de ispite abisale, initieri morbide, deprimism hipnotic, hierogamii si hierofanii delirante. Proza lui pare ca rivalizeaza sufleteste cu lupta biblica din Vadul de la Peniel.
Imaginati-va, acum, un «Fenomen Pitesti» conjugal (cu o sotie tortionara), corelat cu destinul aiuritor al lui Sandu Tudor, stranietatea initiatica a gruparii Rugului aprins de la manastirea Antim, sculptori atinsi de «tipologia deznadejdii si deformarii», disparitii magice din puscaria Aiudului, socante inserturi erotice de tantrism punitiv, plus un final paradoxal – totul textuat cu sarcastica ambiguitate de personajul… Hector Noroaie! Altminteri, o lectie tulburator parabolica de ce poate insemna, in istorie, ca si in destinul individual, coincidenta contrariilor.
– DAN C. MIHAILESCU Pentru mine, un roman este transformarea demonului sau a daimonului in inger.
Mi-am gandit cartile ca pe un proces spiritual, in care plec de undeva de foarte jos, sau in orice caz dintr-o materie foarte framantata si chinuita, ca sa ajung la o transparenta unde sensurile spirituale se pot deslusi. – DAN STANCA Pe coperta: Egon Schiele, Tanar in tunica violet, cu mainile impreunate, 1914