Antidot Pentru Desfrau

Scriitor de factura moderna, Adrian N. Plescau este in al saptelea roman, Antidot pentru desfrau , un introspectiv lucid, pentru care creatia constituie o incercare de ordonare a haosului interior, de eliberare de sub tirania unor obsesii cognitive si ontologice.
Adevarul este ca libertatea prozatorului Adrian N. Plescau se revendica din estetica autenticitatii.
El vrea si isi doreste sa substituie conceptului de originalitate – ori de sursa romantica – ideea de insolit care, la randul ei, rezida pe ideea de experienta. Exista un punct in analiza de unde observatia minutioasa a – Maestrului – supusa obiectului, luneca spre zonele subconstientului.
De aici incolo, subiectul trece inaintea obiectului examinat si, fara de ezitare, prozatorul Adrian N. Plescau, deprins sa observe si sa judece lumea din sufletul celor doua personaje: Ramona si Ziana, devine, psihologic vorbind, ontic si fantast.
Scriitorul Adrian N. Plescau a inteles ca exista o mitologie a realitatii, un fantastic impins pana-n latura sau unghiul absurdului care deriva totdeauna din transcrierea supranaturalului in ordinea existentei in sine sau cum spunea Dostoievski, – studitil starilor obsesive.
„Chipul maestrului parea daltuit in piatra. Ochii lui albastri parca hipnotizau invaluind-o pe fata cu o privire blanda.
Glasul avea rezonanta unui duhovnic. Toate acestea erau irezistibile pentru fata si devenise atat de deschisa la marturisiri incat parea ca abia astepta acest prilej.
Bineinteles ca la toate acestea contribuia si faptul ca fata nu mai avea un discernamant normal. Drogurile si viata necumpatata, la o varsta atat de frageda, o degradase si fizic si psihic.”(p.37) in lumea unor motivatii cat se poate de reala: Ramona lesbiana si sinucigasa, Ziana drogata si prostituata, scriitorul Adrian N.
Plescau cauta prin al treilea personaj – Maestrul – un raspuns la toate intrebarile, o finalitate a zbuciumului, a credintelor, a idealurilor, a unei vieti interpretata dramatic ca o reintegrare in normalitate. Perspectiva interpretativa a lui Adrian N.
Plescau e una de adancime, de impingere a cunoasterii spre zonele misterioase si tainice ale adevarurilor fundamentale, sugerate prin intermediul conexiunilor metafori-simbolistice ale momentelor unui timp-rastimp asumat. – Victor Sterom